Pacienții cu tuberculoză necontagioși, tratați și în ambulatoriu
În premieră pentru România, pacienții cu tuberculoză, dar necontagioși, vor fi tratați și în sistem ambulatoriu, în cadrul unui program-pilot pe care Ministerul Sănătății îl va derula, anul acesta, în Bucureşti. În funcție de rezultate, programul-pilot va putea fi extins la nivel național.
În cadrul acestui program-pilot, 200 de pacienți cu tuberculoză, BK negativ, necontagioși, vor fi tratați în dispensarele TB aparținând Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” (din sectoarele 4, 5 și 6), evitându-se astfel spitalizarea lor, dacă nu este absolut necesară. Un alt obiectiv al programului este diagnosticarea rapidă a pacienților suspectați de tuberculoză, pentru a nu expune la riscul îmbolnăvirii persoanele sănătoase cu care acești bolnavi intră în contact.
Programul-pilot este parte dintr-un proiect mai amplu - „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanțat de Fondul Global de Luptă împotriva Tuberculozei și Malariei, desfășurat în perioada 2018-2021. Managementul cazurilor de tuberculoză în România este încă centrat pe internarea continuă a pacienților în spitale sau secții de pneumoftiziologie, unde sunt diagnosticați, încep tratamentul și, după caz, le sunt monitorizate reacțiile adverse și evoluția în diferite etape de tratament.
Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de bacteria mycobacterium tuberculosis, cunoscută și sub numele bacilul Koch, după numele savantului care a descris-o pentru prima dată, în anul 1882. Cel mai frecvent, boala afectează plămânul, mult mai rar alte organe - pleură, ganglioni limfatici, oase, rinichi, meninge, sistem nervos central. Tuberculoza se transmite prin picăturile de salivă eliminate în aer de către bolnavii contagioși, prin tuse sau strănut. Particulele contaminate, de dimensiuni foarte mici, rămân timp îndelungat în aer, de unde pot fi aspirate până la nivelul alveolelor pulmonare, producând infecția latentă tuberculoasă. Cei infectați nu au în toate cazurile semne de boală și nu sunt contagioși, dar prezintă un risc de 5-10% de a dezvolta boala în timpul vieții.
Tuberculoza este considerată o problemă importantă de sănătate de către autoritățile sanitare din România. Deși s-au făcut progrese notabile pentru controlul acestei maladii, țara noastră ocupă un nedorit loc 5 în lista celor 18 țări cu prioritate înaltă pentru eradicarea tuberculozei la nivelul continentului european. Pacienții cu tuberculoză beneficiază gratuit de servicii de diagnosticare și tratament în cadrul Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, care asigură tratament preventiv și activități de informare, inclusiv pentru persoanele care intră în contact cu bolnavii de tuberculoză. În plus, costurile îngrijirii intraspitalicești sunt mai mari decât cele ale îngrijirii în ambulatoriu, iar economiile realizate vor fi direcționate către finanțarea altor servicii sociale de sprijin pentru pacienții cu tuberculoză.
În plus față de programul național dedicat bolnavilor cu tuberculoză, Ministerul Sănătății va implementa, în perioada următoare, și o serie de proiecte cu finanțare internațională, în valoare totală de peste 23 milioane de euro, între care și programul-pilot prin care pacienții necontagioși cu tuberculoză vor fi tratați și în ambulatoriu.