Păgubiţii FNI apelează la CEDO
„Probabil au achitat doar plăţile pentru păgubiţii din Bucureşti, ca să nu le protesteze sub ferestre, după care au sistat efectuarea plăţilor. Din Timiş, nici unul dintre depunători nu a primit vreun leu. În aceşti ani, mulţi dintre noi au decedat, din cauza unor boli pentru tratamentul cărora nu au avut bani. Ne vom adresa la CEDO“, a spus Gheorghe Constantin, unul dintre sutele de timişoreni cărora Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului era obligată să le restituie sumele depuse
Aproximativ 400 de păgubiţi FNI din Timiş, care au câştigat procesul şi au primit sentinţe definitive şi irevocabile, prin care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului era obligată să le restituie sumele depuse, se vor adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), deoarece AVAS tergiversează achitarea obligaţiilor. Gheorghe Constantin, unul dintre păgubiţi, a declarat că autoritatea a început plăţile în octombrie 2007, dar nici unul dintre timişenii care erau îndreptăţiţi la despăgubiri nu a primit vreun ban. Mai mult decât atât, timişoreanul spune că AVAS a întrerupt orice legătură cu păgubiţii din ţară, ştergând adresa de mail şi anulând numerele de telefon pentru relaţiile cu publicul. „Probabil au achitat doar plăţile pentru păgubiţii din Bucureşti, ca să nu le protesteze sub ferestre, după care au sistat efectuarea plăţilor. Din Timiş, nici unul dintre depunători nu a primit vreun leu. În aceşti ani, mulţi dintre noi au decedat, din cauza unor boli pentru a căror tratamente nu au avut bani. Ne vom adresa la CEDO“, a spus Gheorghe Constantin. Păgubitul a mai afirmat că, până în luna mai, pe internet era afişat, pe pagina AVAS, stadiul plăţilor, la zi, dar, de aproape o lună, AVAS şi-a închis această pagină. Fondul Naţional de Investiţii (FNI) a luat fiinţă la 17 august 1995, cu administrare SOV Invest. Prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în mai 2000, a afectat aproape 300.000 de investitori.