Părintele Clement Cucu, duhovnicul monahilor din Episcopia Romanului

A fost duhovnicul care a răspuns de fiecare dată când a fost trimis să povăţuiască şi să îndrepte sufletele monahilor din Eparhia Romanului. Încă de la vârsta de 15 ani a rămas impresionat de trăirea vieţuitorilor de la Mănăstirea Cocoş. După participarea la Războiul de Reîntregire a neamului, a intrat ca frate în obştea de la Bogdana de Bacău. În 1923, la vârsta de 26 de ani, a fost hirotonit ieromonah. Din poruncă arhierească a fost trimis să slujească la câteva din cele 40 de biserici fără preoţi din ţinutul Bacăului. După absolvirea seminarului monahal de la Neamţ-Cernica, în 1932 a fost numit stareţ al mănăstirii de metanie. În această calitate, a ridicat nivelul duhovnicesc al obştii şi a dus mai departe tradiţia rânduielii liturgice. Dar prestigiul de care se bucura ca duhovnic a determinat conducerea Episcopiei Romanului să-l trimită, în fruntea a 10 monahi, să reînvie Mănăstirea Sihastru de lângă Adjud. Apoi, în 1939, episcopul Lucian Triteanu l-a numit duhovnic la noua mănăstire de la Vladimireşti, de lângă Tecuci. A pus început bun aşezământului ridicat în câmpul în care vor fi fost vedeniile maicii Veronica, a instituit rânduiala monahală canonică şi a încercat să înfrâneze ispitele celor 50 de maici, tinere, fără experienţă duhovnicească. La Vladimireşti a slujit şi a îndrumat duhovniceşte până în 1947, când episcopia l-a mutat pe părintele Clement, împreună cu 30 de maici, la mănăstirea întemeiată la Castelul Sturdzeştilor de la Miclăuşeni, de lângă Roman. După intrarea acestei mănăstiri în componenţa Arhiepiscopiei Iaşilor,

părintele Cucu a fost mutat la Schitul Brazi de lângă Panciu. Dar în 1959 autorităţile comuniste l-au scos din mănăstire, trimiţându-l în lume. Până în 1967, a fost cântăreţ de strană, apoi slujitor îmbisericit în parohia în care vieţuia. Ulterior, a fost primit ca pensionar la Mănăstirea Sihastru, cu ascultarea de duhovnic al celor 40 de maici care se rugau în acest aşezământ.