Părintele Dumitru Călugăr: „Creştinismul este putere de viaţă“

Pentru secolul al XX-lea, părintele profesor Dumitru Călugăr s-a înscris în lista pedagogilor şi a profesorilor de renume din spaţiul pedagogiei moderne şi a educaţiei religioase. Eforturile sale de propovăduire a religiei şi a credinţei creştine în spaţiul învăţământului şcolar au făcut ca părintele să fie inclus în categoria preoţilor-profesori cu preocupări majore în câmpul catehetic-pedagogic şi misionar.

S-a născut la data de 8 decembrie 1907, în judeţul Mureş, localitatea Saschiz, din părinţii Ioan şi Paraschiva Călugăr. În comuna natală a urmat cursurile şcolii elementare, apoi a continuat Şcoala Normală "Andrei Şaguna" (pedagogică) la Sibiu, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie al seriei din anul 1927. A urmat studiile superioare din cadrul Academiei Teologice, absolvind la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, după care a studiat în Germania, la Universitatea din Jena, absolvind cursurile superioare de specializare, aprofundând "Didactica şi metodica învăţământului religios". Activitatea profesională, administrativă şi clericală din Sibiu Începând cu anul 1932 a fost catehet şi profesor în învăţământul primar, mediu şi universitar atât în Sebeş, judeţul Alba, cât şi în Sibiu. A fost timp de un an învăţător la Şcoala de aplicaţie din cadrul Şcolii Normale "Andrei Şaguna". A predat la Şcoala de ucenici în două perioade, între anii 1932 şi 1946. A suplinit ca profesor la Catedra de religie din cadrul Şcolii Normale "Andrei Şaguna" timp de cinci ani. Între anii 1940 şi 1945, a fost director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti. A fost conferenţiar suplinitor al Catedrei de omiletică şi catehetică la Academia Teologică "Andreiană" în 1943-1948; asistent şi apoi profesor titular la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, la aceeaşi catedră, în anii 1968-1978. A fost hirotonit în treapta de diacon în anul 1934; la cinci ani diferenţă a fost hirotonit preot, primind rangul de iconomon stavrofor după douăzeci de ani de slujire; iar în anul 1950 a fost ales în funcţia de protopop. A murit la data de 25 octombrie 1988 la Sibiu, consacrându-şi viaţa în slujba Bisericii şi a şcolii româneşti. A publicat volume atât în domeniul pedagogiei, cât şi cel al cateheticii. Dintre operele principale de specialitate apărute la Sibiu, amintim: "Hristos în şcoală. Manualul catehetului ortodox pentru Şcoala primară" şi altul pentru Şcoala supraprimară; "Caracterul religios-moral creştin"; "Sfinţi şi Părinţi ai Bisericii", 1936; "Biserica şi tineretul", 1936; "Treptele formale şi învăţământul românesc", 1938; "Copiii din Biblie. Despre cei mici din vremea veche - pentru cei mici din vremea noastră", 1940; "Şapte cărţi de religie", publicate în anii 1940-1946 şi reeditate în 1990 de către Episcopia Romanului şi Huşilor; "Preocupări catehetice", 1944; "Educaţie şi învăţământ", 1946; "Tatăl nostru", 1947. La Bucureşti a tipărit "Catehetica. Manual pentru Institutele teologice", 1976, şi în colaborare, "Carte de învăţătură creştină ortodoxă", 1978. A redactat singur timp de trei ani foaia creştină "Lumina satelor" din Sibiu, după cum mărturiseşte: "...asigurându-i orientare democratică". Părintele Dumitru Călugăr s-a remarcat prin faptul că la Sibiu îşi desfăşura prin scrierile sale, alături de alţi teologi români, o activitate ecumenică extrem de importantă pentru perioada respectivă. Principalele volume de rezonanţă pentru catehetica românească Cele două volume "Hristos în şcoală. Manualul catehetului ortodox pentru Şcoala primară" şi cel pentru Şcoala supraprimară au apărut în 1934 şi 1937 şi au fost scoase la lumină cu grija episcopului Nicolae Colan. Deşi au fost tipărite într-un număr generos de exemplare, la câteva luni de la apariţie, arhiepiscopiile Alba-Iuliei şi Sibiului au primit peste o mie de cereri pentru a fi retipărite. Manualul cuprinde planul analitic şi cuprinsul pentru fiecare lună în parte. Primul volum este destinat elevilor din primele patru clase primare, iar cel de-al doilea volum, pentru următoarele trei clase supraprimare. Cele "Şapte cărţi de religie" constituie un important punct de plecare pentru învăţământul religios din ţara noastră pentru că se pun bazele alcătuirii unui manual de religie. Cărţile de religie cuprind istorisiri biblice, învăţături legate despre Sfintele Taine, lecţii despre înfiinţarea şi organizarea Bisericii primare şi a Bisericii Ortodoxe Române, rugăciuni şi cântări bisericeşti, cât şi povestioare extrem de frumoase, dintre care amintim "Capra cu trei iezi", "Greierul şi furnica"; toate acestea având alăturate imagini sugestive. Teza de doctorat cu titlul "Caracterul religios-moral creştin", publicată în anul 1955, priveşte problematica educaţiei caracterului religios-moral sub patru aspecte: psihologic, caracterologic, antropologic şi pedagogic. În cadrul literaturii noastre pedagogice şi teologice, este prima lucrare catehetică ce are ca bază tratarea problemei educaţiei caracterului religios-moral creştin, la care aduce o contribuţie majoră în privinţa mijloacelor pe care Biserica le are cu privire la zidirea caracterului creştin. Volumul se dovedeşte a fi un tratat de teologie practică şi un îndreptar catehetic. "Catehetica. Manual pentru Institutele teologice" este unul dintre cele mai recente manuale de nivel universitar, extrem de actual şi cuprinde teme interesante: psihologia religioasă, educaţia religioasă, materia învăţământului religios, principiile didactice ale catehezei şi anexe cu exemplificări de cateheze potrivit momentelor logico-psihologice. "Structura psihologică a religiei este o afirmare a legăturii, a dependenţei eului propriu faţă de Eul superior. Consecinţele acestei convingeri sunt devoţiunea sau dăruirea totală a eului în serviciul lui Dumnezeu, încrederea neclintită în bunătatea şi dreptatea Lui." Structura psihologică a religiei "Psihologia religiei constată că religia ar fi: raportul nemijlocit al "eului" nostru mărginit cu un "Eu" supraomenesc pe care îl trăim în mod nemijlocit ca pe o divinitate care se coboară, dintr-o lume superioară, în fiinţa noastră pământească. În urma acestui raport, se produce în noi o înnoire neîncetată a sentimentului nobil şi prin aceasta o schimbare, o înviorare a vieţii. O legătură strânsă a "eului" propriu cu un "Eu" superior în forma cea mai plauzibilă se manifestă: la proorocii din Vechiul Testament; la Domnul Iisus Hristos şi la Sfinţii Apostoli. În viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos trăirea divinităţii este, de asemenea, izvorul primordial, din care porneşte întreaga Lui acţiune. Mântuitorul "trăieşte" unitatea lui Dumnezeu-Tatăl. Iisus nu aduce o teologie. El aduce viaţă nouă. Singura condiţie de a fi părtaş la această viaţă este credinţa încununată cu faptele ei. Religia este un proces de viaţă, şi anume: o putere de viaţă, provenită din lumea necunoscută, pătrunde prin subconştient în conştient şi prin înălţare sufletească o percepem, o simţim în mod nemijlocit. Procesul psihologic în formarea sentimentului religios trece prin două faze: a) convingerea despre micimea, slăbiciunea, neajutorarea proprie, în faţa divinităţii, care pătrunde irezistibil în viaţa nepăsătoare până aici a individului; b) credinţa în realitatea lui Dumnezeu, care ridică "eul" slab în sine, toarnă în el viaţă nouă şi înlătură toată neputinţa, făcându-l capabil de fapte mari (proorocii, apostolii, sfinţii). Structura psihologică a religiei este o afirmare a legăturii, a dependenţei eului propriu faţă de Eul superior. Consecinţele acestei convingeri sunt devoţiunea sau dăruirea totală a eului în serviciul lui Dumnezeu, încrederea neclintită în bunătatea şi dreptatea Lui. Manifestarea externă a actului intern al convingerii - cuvintele rugăciunii, ţinuta demnă, lucrările simbolice, jertfa - este fenomen religios, din punct de vedere psihologic, fireşte, numai în măsura în care are la temelie adevărata trăire religioasă." (Din volumul "Catehetica. Manual pentru Institutele teologice", Bucureşti, 1976)