Părintele Nicolae Cojocaru, cercetător al culturii populare

Fiu al Bucovinei, cititor pasionat şi autodidact, doctor în teologie şi filologie, graţie preotului Nicolae Cojocaru suntem singura ţară din lume care deţine o enciclopedie dedicată istoriei multimilenare a românilor, cu referire la întreg patrimoniul de tradiţii şi obiceiuri. Membru al Comisiei de Folclor a Academiei Române şi al Uniunii Scriitorilor din România, părintele Cojocaru ştie să îmbine armonios slujirea altarului cu activitatea intelectuală.

Reclamăm adesea că ne-au pierit va­lorile, că nu mai avem repere, că suntem goi pe dinăuntru în aceste vremuri tot mai robotizate. Făţarnice lamentaţii! Va­lo­rile acestui neam nu contenesc să se nască şi să rodească. Ele există şi pulsează din toată fiinţa lor, ca expresie a binecuvântării lui Dumnezeu peste pământul românesc. Cel mai adesea, aceşti oameni sunt mo­deşti, blânzi, răbdători, la adă­post din calea superficialităţii lumii decandente. Şi asta pentru că ei cunosc cel mai bine sintagma: „Succesul e zgomo­tos, gloria e tăcută!“

Părintele dr. Nicolae Cojo­caru este unul dintre aceşti oameni înzestraţi cu har şi dar.  Născut la 6 iulie 1952, în comu­na suceveană Pârteştii de Sus, a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti cu profesori de elită, precum: bizantinologul Alexandru Elian, istoricul Ioan Rămureanu, scriitorul Petru Rezuş, orientalistul Athanase Negoiţă, care i-a deschis o largă viziune asupra studiului academic.

A studiat, în paralel cu teologia, şi etnologia la Universitatea din Bucureşti, sub îndrumarea unor personalităţi de seamă ale ştiinţei, între care prof. univ. dr. doc. Ion Constantin Chiţimia, care i-a recomandat să se perfecţioneze în cercetare pe principiile Şcolii sociologice a lui Dimitrie Gusti. De asemenea, a frecventat asiduu cenaclurile lite­rare din Bucureşti, unde i-a cunoscut pe scriitorii şi poeţii vremii: Ioan Alexandru, Gheor­ghe Tomozei, George Muntean şi alţii.  După hirotonie, în anul 1976, şi-a continuat activitatea ştiinţifică, care a devenit o constantă profesională până în ziua de astăzi.

În anul 1990, a fost profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. Un an mai târziu, când s-a înfiinţat Se­minarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei“ din Su­ceava, a ocupat funcţia de profesor titular la disciplinele istoria religiilor, limba latină şi drept bisericesc. În anul 1996, s-a trans­ferat, prin concurs, cadru di­dactic la Facultatea de Teo­lo­gie Ortodoxă „Justinian Patri­ar­hul“ din Bucureşti, însă în anul următor se întoarce în Bucovina pentru a profesa din nou la Seminarul Teologic din Su­cea­va.

În prezent, este preot la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Câmpulung Mol­do­venesc, din a cărui iniţiativă şi implicare a fost construit locaşul de cult. Cărturarul sucevean este căsătorit cu doamna Vio­ri­ca, economist de profesie, îm­pre­ună fiind părinţii a trei copii: Alexandru (preot profesor şi doctor în teologie), Ciprian (licenţiat în arte) şi Despina (economistă).

Activitatea de cercetare

Având convingerea că o ce­r­ce­tare competentă se poate înte­me­ia numai pe o înaltă specia­li­zare, a obţinut cu succes două doctorate. În 1998, şi-a susţinut doctoratul în filologie la Uni­ver­si­tatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, la secţia etnologie, cu teza „Conceptul de înviere şi reînviere şi valorificarea lui în cultura populară“.

În paralel, părintele Nicolae Cojocaru a urmat specializarea doctorală în teologie, la Facul­ta­tea de Teologie Ortodoxă „Jus­ti­nian Patriarhul“ din Bucureşti, unde şi-a susţinut teza de doctorat în anul 2000, cu tema „Ri­turi, datini şi credinţe populare legate de cultul ortodox la ro­mâni“. Lucrarea, publicată în anul 2004, cu titlul „Tradiţii la cultul creştin. Din perioada pri­ma­ră până astăzi“ (Editura „Li­da­na“, Suceava), a reţinut aten­ţia Academiei Române care i-a oferit autorului Premiul „Ion Petrovici“, în anul 2006.

Opera de căpătâi a pr. dr. Nicolae Cojocaru este trilogia „Is­toria tradiţiilor şi obiceiurilor la români“, din preistorie până astăzi, care constituie o premieră în istoriografia româ­neas­că şi deopotrivă în ştiinţa etnolo­gică (Editura „Etnologică“ Bucu­reşti, vol. I în anul 2008, vol. al II-lea şi al III-lea în anul 2012). Primită cu entuziasm, atât de către specialişti, cât şi de publicul larg, lucrarea a fost apreciată de prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, de la Universitatea din Bucureşti, ca fiind o „enciclopedie monumentală“ (cele trei volume însu­mea­ză 2.330 pagini) şi un „admirabil cadou“ făcut de autor culturii româneşti. De menţionat că suntem singura ţară din lume care are o astfel de enciclopedie!

Această lucrare fundamentală a istoriei spiritualităţii şi cul­turii naţionale, susţinută de efor­tul a peste 30 de ani de cer­ce­tări aprofundate, i-a adus autorului, în anul 2012, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Diploma de onoare „Sfân­tul Apostol Andrei, Ocrotitorul României“.

Părintele dr. Nicolae Cojo­caru a mai publicat şi alte lu­crări în volume, rod al cer­ce­tă­rilor desfăşurate în domeniul cul­turii şi ştiinţei populare. De asemenea, a publicat 150 de studii şi articole pe teme de istorie, religie, cultură, în anuare, în revistele de specialitate şi în presă. Activitatea sa mai cu­prin­de zeci de comunicări ştiin­ţi­fice ţinute în ţară, la Academia Ro­mână, în alte centre, apoi la Academia di Romania din Ro­ma, conferinţe susţinute la Uni­versitatea din Aix-en-Provence, Franţa.

Despre lucrările preotului Nicolae Cojocaru s-a scris frec­vent în revistele de specialitate, între care amintim contribuţia istoricului Paul H. Stahl care a publicat o recenzie la Paris, în „Études et documents Bal­can­i­ques et Mediterranéens“, în anul 1986. Autorul este men­ţi­o­nat, de asemenea, în dicţionare, iar lucrările sale sunt citate în diferite studii ştiinţifice.

Scriitorul are în curs de edi­ta­re volumele: „Folclor şi obice­iuri din Bucovina“; „Studii de istorie etnografică şi folclor“; „Cult, tradiţie şi cultură veche ro­mânească“; „Vulturi la un han de ţară“ (proză); „Proverbe şi expresii populare“; „Fabule şi idile“; “Făt Frumos născut din piatră“ (basme); „Cronici şi do­cumente bucovinene“; „Ron­deluri în fereastră - scrieri litera­re de tinereţe“; „Spove­dania de iubire“ (proză).

Pe drept cuvânt, pr. dr. Nicolae Cojocaru se bucură de preţuire în mediul ştiinţific, fiind considerat „descendent din viţa cercetătorilor culturii populare bucovinene“, precum a fost ma­rele Simion Florea Marian. Mai mult, părintele Nicolae Cojocaru a ştiut să-şi menţină în timp pro­bitatea morală şi profesio­na­lă, pe care a păstrat-o cu demni­ta­te, suferind chiar privaţiuni pen­tru curajul său în vremea re­gimului comunist.