Părintele Nicolae Radocea sub persecuţia comunistă
Un alt slujitor ortodox român necunoscut în dicţionarele victimelor persecuţiei comuniste este părintele Nicolae Radocea din Bulbucata, judeţul Vlaşca (astăzi în judeţul Giurgiu).
El s-a născut la 14 noiembrie 1906, în localitatea Bolintin Deal, judeţul Ilfov. După şcoala primară din satul natal, tânărul Radocea a urmat Seminarul Central din Bucureşti. La 23 decembrie 1929 a primit darul hirotoniei, pentru ca mai apoi să ajungă paroh la Parohia Bulbucata, satul natal al scriitorului Nichifor Crainic. Despre activitatea pastoral-misionară a preotului Nicolae Radocea în perioada interbelică nu deţinem informaţii. Însă dosarul penal întocmit pe numele său de către fostele organe de represiune conţine litigiul pe care l-a avut cu autorităţile vremii, soldat cu o perioadă de detenţie. Aşadar, în octombrie 1948, prefectul judeţului Vlaşca cerea încheierea grabnică a procesului de însămânţare a terenurilor agricole. La puţin timp, la o întrunire în Bulbucata, deputatul de Vlaşca al Marii Adunări Naţionale, Constantin Bărăitan, cerea localnicilor aplicarea ordinului prefectului, totodată adresându-se preotului Radocea ca să-i însămânţeze şi lui terenurile pe care le avea în proprietate. În replică, preotul Radocea a afirmat că, atâta vreme cât nu ştie dacă terenurile Bisericii îi mai rămân în folosinţă şi nu vor fi luate de stat, atunci nu este motivat să purceadă la însămânţare. De aici a început un conflict între preot şi deputat, cel din urmă acuzându-l de instigare publică. În schimb, preotul l-a ameninţat că va scoate la lumină documentele care îl incriminează de activitate legionară şi participare la şedinţe de cuib în timpul guvernării din toamna anului 1940. În fapt, scandalul începuse cu o peste o lună înainte. La o şedinţă a Partidului Muncitoresc Român din localitatea Bulbucata, din ziua de 23 septembrie 1948, doi activişti îl acuzau pe deputatul MAN că ar fi cotizat la legionari, conform cotoarelor de chitanţiere deţinute de preotul Radocea.
Probabil la cererea deputatului în încercarea de a se disculpa şi a muta incriminarea pe seama preotului Radocea, jandarmii au iniţiat procedura penală împotriva clericului, prin efectuarea unei percheziţii domiciliare. La 28 martie 1949, jandarmii îi găseau preotului Radocea mai multe cărţi, considerate interzise, precum: Povestea vieţii mele, de Regina Maria, 3 vol.; Femeile şi spionajul în Rusia sau o fotografie-portret a Regelui Ferdinand I. În apărarea sa, preotul Radocea susţinut că tot ce era considerat interzis de către jandarmi reprezentau materiale scoase deja din biblioteca personală, dar uitate într-o încăpere din locuinţa sa. Au urmat arestarea şi anchetarea părintelui, procedându-se în mod formal. La 12 aprilie 1949, părintele Radocea a fost înaintat în justiţie sub acuzaţia de „deţinere de material interzis”, conform articolului 325 din Codul penal. Prin Sentinţa nr. 577 din 22 aprilie 1949 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele a primit o condamnare de 5 luni închisoare corecţională. Documentele din dosarul penal nu ne oferă date asupra detenţiei părintelui, în schimb găsim o informaţie lapidară conform căreia în anul 1951 ar fi revenit în Parohia Bulbucata.