Părintele Rafael Ghiţă a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica
Părintele arhimandrit Rafael Ghiţă, fost Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a fost înmormântat ieri, 5 iunie, la mănăstirea ilfoveană Cernica. Slujba Înmormântării a fost oficiată în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae", de cinci ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de ierarhi au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei; Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului; Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a citit cuvântul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Un monah harnic şi un slujitor liturgic talentat. Părintele Arhimandrit Rafael Ghiţă (2 septembrie 1956 - 3 iunie 2015)". În continuare, a vorbit Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei: „De câte ori particip la o înmormântare, paradoxal, în inima mea se împletesc tristeţea despărţirii de cel drag cu un optimism luminos. De ce? Pentru că în urmă cu 2.000 de ani, Fiul lui Dumnezeu, coborât în planul istoriei noastre stigmatizată de păcat şi de moarte, a fost crucificat, apoi a fost aşezat în tenebrele mormântului de la poalele Golgotei, dar a treia zi a înviat ca un biruitor. Apoi S-a înălţat la ceruri spunându-ne limpede: «În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc» (Ioan 14, 2). Din zorii acelei duminici memorabile, când moartea a fost învinsă definitiv, noi nu-i mai îngropăm pe morţii noştri, ci îi semănăm. Dacă noi semănăm boabele de grâu, acestea vor încolţi, apoi vor deveni spice şi se vor umple de rod. Aşa se va întâmpla şi cu noi, căci, în Epistola I către Corinteni, citim: «Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc» (I Corinteni 15, 43-44)", a explicat Înaltpreasfinţia Sa.
Părintele arhimandrit Rafael Ghiţă a fost evocat apoi şi de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, precum şi de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. (Diac. Ştefan Sfarghie)