Părintele Sofian Boghiu a fost pomenit la Mănăstirea Antim

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 07 Septembrie 2024

Sâmbătă, 7 septembrie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în biserica Mănăstirii Antim, Paraclis Patriarhal, un sobor de slujitori, în frunte cu părintele protosinghel Vincențiu Oboroceanu, starețul vetrei monahale bucureștene, a oficiat slujba Parastasului în cadrul căreia a fost pomenit părintele arhimandrit Sofian Boghiu, a cărui canonizare a fost aprobată în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 11‑12 iulie 2024, cu titulatura „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim”.

La finalul slujbei de pomenire, părintele stareț a evocat lucrarea pastorală a părintelui arhimandrit, pe care a asemănat‑o cu un apostolat.

„Ne este de folos să ne uităm doar la chipul Sfântului Sofian și să ne amintim de cuvintele Mântuitorului: «Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre» (Matei 11, 29). Sfântul Sofian a fost numit «apostolul sau duhovnicul Bucureștilor». Apostolatul înseamnă o misiune cu o măsură în care trebuie să ai un spațiu de mișcare și de propovăduire a creștinismului primar, precum apostolatul a fost prezent în creștinismul primar. Chiar dacă a fost numit «apostolul Bucureștilor», el și‑a desfășurat activitatea duhovnicească în Sfânta Mănăstire Antim și nu numai, cu o restrângere a apostolatului, dar cu profunzime duhovnicească. A fost răbdător, ascultător, sfătuitor, rugător și mijlocitor al necazurilor, neîmplinirilor, scăderilor, păcatelor și suferințelor noastre. De aici și până la numirea de «apostol» a fost o cale foarte mică și firească, deoarece apostolatul presupune secundă de secundă, oră de oră, zi de zi, jertfă și grijă față de cei pe care Dumnezeu îi dă în grijă apostolului. Aceasta este diferența, dar și suprapunerea dintre duhovnic și apostol. Acesta este apostolul zilelor noastre”, a spus părintele Vincențiu Oboroceanu.

Părintele arhimandrit Sofian Boghiu a fost stareț al Mănăstirii Antim din București, mutându‑se la veșnicele lăcașuri în timpul Sfintei Liturghii, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci din anul 2002.