Părintele Zaharia Zaharou a conferențiat la Cluj-Napoca
Sâmbătă seara, 5 septembrie, tinerii ortodocși reuniți la Cluj-Napoca s-au întâlnit cu părintele arhimandrit Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Părintele a susținut o conferință despre „Relaţiile interpersonale în lumina relaţiei noastre cu Dumnezeu”. Prezent la eveniment, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit părintelui arhimandrit Zaharia Zaharou Crucea Patriarhală.
La conferința duhovnicească susținută la Sala Polivalentă din orașul transilvănean au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și ierarhi români și străini prezenți în aceste zile la Cluj.
Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou le-a vorbit tinerilor despre probleme contemporane. Părintele arhimandrit le-a explicat că adevărata bucurie nu poate fi trăită de om în afara lui Dumnezeu. „Există o singură bucurie care merită cinstirea noastră, şi aceasta este bucuria care izvorăşte din Dumnezeu Însuşi, deoarece numai ea este desăvârşită şi deplină. Fiind dăruită de Dumnezeu, ea lucrează prin Duhul Sfânt. Acestei nepreţuite bucurii îi dăm cinstea atunci când ne păstrăm viaţa şi conştiinţa curată prin păzirea poruncilor. Atunci inima primeşte putere să stea cu îndrăzneală şi cu frică înaintea feţei lui Hristos. Bucuria sfântă şi deplină pe care Hristos a făgăduit-o robilor Săi le insuflă frică şi înţelepciune pentru ca ei să nu se încreadă în ei înşişi, ci să rămână în hotarele firilor zidite şi să ştie a folosi toată bucuria şi mângâierea pe care le poate oferi zidirea spre slava lui Dumnezeu şi sfinţirea sufletului”, a explicat părintele Zaharia Zaharou.
Părintele a mai spus tinerilor că relațiile umane sunt în decădere în ziua de astăzi pentru că nu mai sunt libere de păcat și patimi, ci ele sunt înrobite de acestea, prin urmare adevărata stare de libertate a omului vine atunci când el se eliberează de robia celui rău. „Dacă vrem să avem o legătură vie cu Dumnezeu şi să petrecem pururea în prezenţa Lui, avem trebuinţă de o inimă curată şi liberă. Iar inima devine liberă atunci când stârpim din ea legea păcatului prin pocăinţă, iar poruncile lui Dumnezeu devin singura lege a fiinţei noastre. Sufletului îi este împărtăşită atunci o stare de desăvârşire şi iubire dumnezeiască în care cunoaşte rugăciunea neîncetată către Dumnezeu şi prin aceasta iubirea de aproapele”, a explicat părintele arhimandrit Zaharia Zaharou.