Părinţii, învăţaţi să fie părinţi
La nivelul Bisericii Ortodoxe Române, al ONG-urilor şi al organizaţiilor precum Salvaţi Copiii sau UNICEF se constată o deosebită grijă atât în ceea ce priveşte ocrotirea şi protecţia copiilor, cât şi a formării "meseriei" de părinte, prin oferirea de consiliere spirituală, psihologică şi materială. Cu ajutor extern, organizaţia Salvaţi Copiii România derulează din luna iulie programul "Părinţi competenţi, copii sănătoşi - Dezvoltare de servicii de parenting în România", prin deschiderea a cinci centre de servicii de parenting, în care vor fi integraţi părinţi şi copii provenind din familii vulnerabile.
În România persistă mentalitatea potrivit căreia meseria de părinte se simte, şi nu se învaţă, educaţia şi creşterea copilului bazându-se pe experienţa proprie şi a celor din jur. Mai mult ca oricând însă nevoile cognitive ale copilului sunt în creştere, iar părinţii, în special cei expuşi riscurilor sociale, nu găsesc întotdeauna răspunsurile la întrebări majore precum dezvoltarea mentală şi de comportament a micuţilor. Pentru a veni în sprijinul părinţilor care doresc să se educe, organizaţia Salvaţi Copiii România a demarat programul "Părinţi competenţi, copii sănătoşi - Dezvoltare de servicii de parenting în Romania", care beneficiază de susţinerea financiară a Islandei, Liechtensteinului şi a Norvegiei, prin Mecanismul Financiar EEA. În cele cinci centre de servicii de parenting deschise în Bucureşti, Iaşi, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, vor fi integraţi părinţi şi copii provenind din familii vulnerabile. Potrivit organizaţiei, printre serviciile oferite de echipele multidisciplinare formate din psihologi, psihiatri, asistenţi medicali şi sociali, psihopedagogi, se numără consilierea individuală şi de grup pentru părinţi şi copii, pregătire şi consultanţă pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale, precum şi activităţi de informare şi educaţie desfăşurate în comunitate, la nivel urban şi rural. Centrele de Consiliere pentru Părinţi sunt servicii publice gratuite, dezvoltate la nivel comunitar, care îşi propun promovarea, dezvoltarea şi implementarea de servicii îmbunătăţite de parenting, pentru a asigura integrarea părinţilor într-un program de consiliere ("parenting") înainte ca dificultăţile din relaţia copil-părinte să îl plaseze pe copil într-o situaţie de risc. "Părinţii trebuie să se îndrepte spre lucruri frumoase şi binefăcătoare" La nivelul fiecărei eparhii din ţară, Biserica sprijină copiii, tinerii şi familiile aflate în dificultate, oferindu-le servicii de consiliere, protecţie şi reintegrare socială. Asociaţia "Diaconia" a Patriarhiei Române, prin Centrul Comunitar de Servicii Sociale "Patriarh Justinian Marina", oferă sprijin în regim de urgenţă mamelor cu copii victime ale violenţei în familie, oferind următoarele servicii: primire şi găzduire temporară a victimelor violenţei în familie, asistenţă medicală şi îngrijire, consiliere socială şi sprijin familial, consiliere psihologică şi psihoterapie, consiliere moral-religioasă, consiliere juridică, protecţia beneficiarilor şi reintegrare socială. De asemenea, Centrul de Consiliere, informare şi sprijin familiar vine în ajutorul tinerilor, al familiilor cu probleme, oferindu-le consiliere socială, maritală, psihologică, juridică, informare cu privire la problemele actuale cu care se confruntă tinerii. Centrul de zi oferă copiilor proveniţi din familii monoparentale sau sărace "activităţi care să le stimuleze gândirea pozitivă şi pentru a se integra în societate într-un mod plăcut": asistenţă socială, medicală, activităţi recreative, consiliere psihologică, educaţie şcolară, religioasă, sportivă, estetică, civică, psihoterapie şi psihodramă. "Copilul trebuie să crească într-o atmosferă bună, să fie dus la biserică, să vadă modelul de rugăciune în familie. În momentul în care părinţii se vor îndrepta spre lucrurile frumoase, lucrurile binefăcătoare, şi vor face şi un efort în acest sens, nu numai efortul financiar, pe care îl găsesc drept justificare în zilele noastre, atunci vom avea o societate cu adolescenţi, cu tineri mai educaţi, care să facă faţă rigorilor vremurilor noastre, în sensul cultivării calităţilor omeneşti: a binelui, frumosului, adevărului, dreptăţilor", a spus pr. Cristian Popa, director al Asociaţiei "Diaconia" a Patriarhiei Române. În 2009 au fost raportate peste 11.600 de cazuri de abuz împotriva copiilor Neglijarea copilului de către părinţi este forma de încălcare a drepturilor copilului cea mai des raportată către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, peste 69% din totalul cazurilor de abuz asupra copilului raportate în anul 2009 fiind cazuri de neglijare. Astfel, dintre cele 11.686 de cazuri de abuz înregistrate anul trecut, 1.326 au reprezentat abuz fizic, 1.151 abuz emoţional, 572 abuz sexual şi 8.101 cazuri de neglijare în familie. La nivel naţional, există o predilecţie a neglijării copiilor în regiunile sud-est (24% din totalul cazurilor de neglijare raportate în anul 2009), respectiv nord-est (peste 18% din totalul cazurilor de neglijare). Printre factorii de risc care duc la una dintre aceste forme de abuz asupra copiilor se numără, la nivelul familiei, existenţa unui climat socio-afectiv defectuos, condiţiile economice precare, dezorganizate, lipsa de modele, de informare, precum şi nivelul scăzut de pregătire şi educare în exercitarea rolului de părinte. Sfaturi pentru părinţi Specialiştii reuniţi în cadrul Centrului de consiliere pentru părinţi au prezentat pe propriul site mai multe sfaturi pentru părinţi: 1. Atunci când copilul doreşte să îţi arate ceva, opreşte-te din ceea ce faci şi dă-i atenţie. E important ca în mod frecvent să petreci timp cu copilul tău, făcând lucruri care vă plac amândurora. 2. Arată-i copilului multă afecţiune fizică - copiilor le plac îmbrăţişările, mângâierile şi să îi ţineţi de mână. 3. Vorbiţi-i copilului despre lucrurile de care este interesat şi împărtăşiţi aspecte ale zilei dumneavoastră cu el. 4. Lăudaţi-vă copilul cât mai descriptiv atunci când face ceva ce vreţi să mai facă şi altă dată, de exemplu: "Îţi mulţumesc că ai aşezat farfuria în dulap". 5. Copiii tind să facă "prostii" atunci când se plictisesc, aşa că implică-i în multe activităţi atrăgătoare atât afară, cât şi în interior, de ex. fotbal, plastilină, cărţi de colorat, cutii de carton, cuburi etc. 6. Învaţă-ţi copilul noi abilităţi, arătându-i mai întâi exemplul tău, apoi dă-i ocazia să le exerseze. Vorbeşte politicos cu toţi membrii familiei. Apoi, încurajează-ţi copilul să vorbească politicos şi laudă-l pentru eforturile lui. 7. Limitează în mod clar comportamentul copilului tău, ţine discuţii familiale despre regulile din casă şi informează-ţi copilul asupra consecinţelor, dacă încalcă regulile. 8. Atunci când copiii nu se comportă frumos, rămâi calm, instruieşte-i clar să se oprească din ceea ce fac şi spune-le ce comportament vrei să aibă. Laudă-ţi copiii dacă se opresc, dacă nu se opresc aplicaţi o consecinţă corespunzătoare. 9. Adoptă aşteptări realiste. Toţi copiii fac năzbâtii câteodată şi măsurile disciplinare sunt inevitabile. Să încerci să fii părintele perfect te poate frustra sau dezamăgi. 10. Ai grijă de tine; e dificil să fii un părinte calm şi relaxat dacă eşti stresat, anxios sau depresiv. În fiecare săptămână încearcă să îţi faci timp să te relaxezi sau să faci ceva ce te bucură.