Parlamentul European ia primele măsuri împotriva rezistenței la antibiotice
Fermierii europeni vor trebui să utilizeze mai puţine antibiotice în crescătoriile de animale, pentru a contracara rezistenţa crescută a bacteriilor la aceste medicamente, potrivit unui act legislativ aprobat la mijlocul săptămânii trecute de Parlamentul European (PE). „Organizația Mondială a Sănătății avertizează cu privire la riscul unei «ere post-antibiotice», în care rezistența la antibiotice ar putea provoca în fiecare an moartea mai multor persoane decât ar face-o cancerul; trebuie, deci, să luăm măsuri energice și să abordăm problema de la sursă. Lupta împotriva rezistenței la antibiotice trebuie să înceapă în crescătoriile de animale. Dorim să fie interzisă utilizarea în scop pur preventiv a antibioticelor, să se limiteze tratamentele în masă la cazuri strict delimitate, să se interzică utilizarea veterinară a antibioticelor extrem de importante pentru medicina umană și să fie stopate vânzările de antibiotice pe internet, ca și a vaccinurilor și a produselor psihotrope”, a spus raportorul Françoise Grossetête, într-un comunicat publicat pe pagina de web a Parlamentului European. Totodată, pentru a combate rezistența la antibiotice, legea ar putea oferi Comisiei Europene puterea de a desemna antibioticele care trebuie rezervate pentru tratamentele umane. În momentul în care statele membre şi Parlamentul European vor ajunge la un acord, noile reglementări se vor aplica după un interval de doi ani, astfel că documentul legislativ ar urma să intre în vigoare în 2019 sau 2020.