Parohia Ferdinand, în haine de sărbătoare

Un articol de: Pr. Nicolae Codrea - 18 Iulie 2011

În Duminica a V-a după Rusalii, închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Ferdinand, Protopopiatul Caransebeş.

Cu acest prilej, chiriarhul a binecuvântat lucrările realizate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh", precum şi lucrările de înnoire aduse Sfântului Prestol. După slujba de binecuvântare, Întâistătătorul eparhiei a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Episcop a oferit părintelui paroh Mihai Suru o cruce pectorală, în semn de preţuire pentru frumoasa sa activitate desfăşurată în Parohia Ferdinand. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi judeţene şi locale, precum şi numeroşi credincioşi. În cuvântul său de învăţătură, chiriarhul a subliniat: "Iată, în anul 2011, încununăm efortul, jertfa, osteneala şi dragostea dumneavoastră prin resfinţirea acestei biserici. Dacă nu de mult am binecuvântat interiorul, pictura care a fost renovată, astăzi am binecuvântat exteriorul şi am înnoit Sfânta Masă, pecetluind Jertfelnicul pe care noi aducem Jertfa cea nesângeroasă a Preasfintei Treimi. De aceea, cu toţii astăzi aveţi binecuvântarea şi dezlegarea să intraţi în Sfântul Altar şi să vă închinaţi Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi să spuneţi o rugăciune scurtă de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat cu îmbelşugare deasupra noastră. În Evanghelia care s-a citit astăzi în cadrul Sfintei Liturghii, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dovedit iarăşi şi iarăşi că este doctorul sufletelor şi trupurilor noastre, vindecând doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor. Să-L rugăm pe Domnul să rămână cu noi şi să nu ne asemănăm niciodată cu cei din ţinutul Gadarenilor, care, după ce au văzut minunea făcută de Mântuitorul Iisus Hristos, minune nemaivăzută, şi anume izgonirea demonilor din cei doi oameni care locuiau în morminte la marginea cetăţii, după ce au văzut această minune şi pe cei doi semeni ai lor vindecaţi, L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor, să plece din ţinuturile lor. Noi, însă, iubiţi fraţi şi surori, în toată vremea şi în tot ceasul, să-L rugăm pe Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre, pe doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, să rămână cu noi în acest ceas, în această zi şi în cealaltă vreme a vieţii noastre". După oficierea Sfintei Liturghii, soborul de preoţi slujitori s-a deplasat la "Gura Jgheabului", în zona de agrement a oraşului Oţelu Roşu, unde a fost sfinţită o troiţă. Biserica Parohiei Ferdinand din oraşul Oţelu Roşu este emblematică pentru Valea Bistrei, fiind una dintre cele mai frumoase biserici parohiale din Banat. Biserica a fost ridicată între anii 1935 şi 1936, prin jertfa şi osteneala credincioşilor, fiind târnosită la 4 decembrie 1938 de către episcopul Vasile Lăzărescu. Între anii 1936 şi 1938 a fost împodobită cu pictură în ulei fin în stil bizantin de către renumiţii pictori Gheorghe şi Corneliu Baba. La data de 27 iunie 2009, Preasfinţitul Episcop Lucian a resfinţit biserica parohială după restaurarea picturii interioare de către profesoara Carmen Lunganu din Craiova. Parohia Ferdinand este păstorită din anul 1988, cu multă dragoste şi dăruire, de către părintele iconom stavrofor Mihai Petru Suru.