Parohiile din protopopiatele Iaşi 2 şi Săveni sunt alături de cei nevoiaşi
▲ Acţiunile filantropice iau amploare în parohiile din protopopiatele Iaşi 2 şi Săveni, în perioada Postului Mare ▲ Parohiile ieşene, dar şi cele din jurul Iaşului organizează colecte şi întâlniri cu tinerii şi iniţiază programe comunitare ▲
Ca în fiecare an, Protopopiatului Iaşi 2, prin Biroul de asistenţă socială, organizează, în perioada Postului Mare, diverse activităţi social-filatropice, menite să aducă o bucurie în sufletele persoanelor aflate în dificultăţi. Astfel, în fiecare zi, de luni până vineri, 30 de bătrâni primesc o masă caldă. De asemenea, beneficiarii acestui program pot primi consiliere în diversele probleme pe care le au. La Grădiniţa nr. 4 din Iaşi, se află în desfăşurare proiectul „Şi eu sunt copil“, cu un program de cateheză adresat celor trei grupe. „În perioada 10-14 aprilie, aceşti copii, îndrumaţi de asistentul social al protopopiatului nostru, vor oferi daruri (fructe şi dulciuri), copiilor de la Secţia de Oncologie a Spitalului «Sf. Maria» din Iaşi. Un program asemănător pregătim pentru Săptămâna Patimilor, când vom oferi pachete cu haine şi alimente pentru 45 de familii defavorizate“, ne-a declarat protoiereul Protopopiatului Iaşi 2, pr. Vilie Doroşincă. Proiecte comunitare pentru parohii Protopopiatul Iaşi 2, în colaborare cu Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom), implementează în liceele ieşene, proiectul „O persoană informată, o persoană protejată“, cu scopul de a informa tinerii cu privire la legislaţia muncii, drepturile şi obligaţiile angajatului. Preoţii de la parohiile de pe raza protopopiatului au posibilitatea de a primi, de la asistenţii sociali ai instituţiei, consultanţă şi asistenţă tehnică în ceeea ce priveşte modalitatea de accesare a fondurilor europene. Parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ susţine campania antifumat în cadrul programului Phare CBC 2005, iar parohia „Pogorârea Sf. Duh“ - Bucium, organizează pe 9 aprilie o întâlnire între asistenţi sociali, psihologi, alţi specialişti şi enoriaşi pentru identificarea şi rezolvarea unor probleme comunitare. Pachete pentru bolnavi şi săraci De asemenea, mai multe parohii din protopopiat desfăşoară o serie de acţiuni caritabile: Parohia „Înălţarea Domnului“ pregăteşte pachete cu alimente pentru 20 de bătrâni şi în colaborare cu Şcoala „Nicolae Iorga“ din Iaşi, organizează expoziţia de icoane „Patimile Mântuitorului“; parohia „Sf. Prooroc Daniel“ oferă zilnic hrană caldă pentru 25 de persoane defavorizate; parohia „Sf. Andrei“ pregăteşte pachete cu alimente în valoare de 600 de lei pentru 10 bătrâni, iar parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim“, în fiecare sâmbătă, prin tinerii din parohie, oferă pachete cu alimente pentru 15 bătrâni din parohie. „Biroul de asistenţă socială primeşte ajutor financiar şi material de la parohiile «Sf Ap. Petru şi Pavel», «Sf. Vasile» Tătăraşi, «Sf. Constantin şi Elena» - Palat, «Sf. Antonie cel Mare», «Izvorul Tămăduirii“ - CUG II, «Sf. Ştefan» Tătăraşi II, «Ziua Crucii», «Sf. Voievozi» Roşca, Ciurea, Cozia, Covasna, Moşna, Mânzăzeşti. Ofranda de la pomenirea morţilor din zilele de sâmbătă de la aceste parohii sunt oferite pacienţilor de la spitalele Paşcanu, Grajduri, Bârnova, Socola şi de la Căminul de Bătrâni «Sf. Constantin şi Elena»“, ne-a mai spus pr. Doroşincă. ▲ Slujbe misionare, la Săveni În Protopopiatul Săveni, Postul Mare este perioada în care se înmulţesc slujbele misionare în parohii, iar temele întâlnirilor duhovniceşti sunt spovedania, prevenirea violenţei şi a abuzurilor în familie. „Am îndemnat preoţii să acorde o mai mare importanţă slujbelor în sobor, în special slujbei Sfântului Maslu, să ofere credincioşilor broşuri şi publicaţii religioase care argumentează şi explică învăţătura Bisericii. Organizăm pelerinaje la mănăstirile din zona Moldovei, iar multe parohii intensifică activitatea catehetică în rândul tinerilor“, ne-a declarat protopopul de Săveni, pr. Liviu Constantin Nechita. Parohiile din Săveni vor organiza colecte pentru ajutorarea săracilor şi vor încerca să atragă tinerii pentru organizarea corurilor parohiale, care să ofere răspunsurile liturgice la slujbele din Săptămâna Mare şi Paşti.