Parteneriat pentru un învăţământ religios şi teologic de calitate
Joi, 29 mai 2014, Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte au încheiat Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie - cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar.
Documentul a fost semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, domnul Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naţionale, domnul Mihnea Cosmin Costoiu, Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, şi domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte.
Protocolul are la bază principiul autonomiei cultelor religioase prevăzut prin Constituţia României (art. 29), Legea privind libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă (489/2006) şi Statutul pentru funcţionarea şi Organizarea Bisericii Ortodoxe Române şi principiul autonomiei universitare stipulat prin Legea Educaţiei Naţionale (1/2011).
Cele trei instituţii constată necesitatea completării şi actualizării protocoalelor similare în vigoare prin includerea experienţei dobândite şi a noilor prevederi legale pentru creşterea calităţii procesului educaţional de formare a personalului necesar Bisericii Ortodoxe Române în diferite domenii de activitate (pastoral-liturgic, educaţie, asistenţă socială etc.)
Protocolul stabileşte cadrul cooperării dintre Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte în ceea ce priveşte învăţământul religios public (cultul ortodox), învăţământul teologic preuniversitar şi universitar cu scopul îmbunătăţirii calităţii procesului educaţional prin asumarea coresponsabilităţii şi competenţelor specifice fiecărei instituţii semnatare.
Patriarhia Română apreciază eforturile Ministerului Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte creşterea calităţii învăţământului românesc, promovarea competiţiei şi a competitivităţii pe plan naţional şi internaţional. Biroul de presă al Patriarhiei Române