„Păstorii cu fluiere înalță cântare”

 † Ioachim
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

CÂNT DE CRĂCIUN
 
În amurg de seară, când cerul s-aprinde,
Îngerii din ceruri vin să ne colinde,
Oamenii i-ascultă, nu doarme niciunul,
Sunt cu toții veseli, c-a venit Crăciunul.
 
Pruncii puși în leagăn, deși nu cuvântă,
Colinda din ceruri cu îngerii cântă.
Slava cea cerească inundă pământul,
Iar în orice casă Se naște Cuvântul.
 
Mama pregătește scutece din pâine,
Tata sfarmă-n piuă cânepă și grâne,
Copiii își lasă lunga lor hârjoană,
Când preotul vine cu sfânta icoană.
 
Cântă împreună imnul sfânt de praznic
Și simt cum un înger le rămâne paznic.
Plăvanii puternici, mieii și asinii
Simt și ei, din staul, că e Casa Pâinii.
 
Pe când toți sătenii merg la Liturghie,
Văzduhul se umple cu fum de tămâie.
Împăcați cu toții și-mbrăcați frumos,
Gustă din potirul Pruncului-Hristos.
 
Se întorc acasă veseli și cucernici
Lui Iisus dând slavă că i-a făcut vrednici.
S-așază la masă cu toți împreună,
Casa lor e plină doar de voie bună.
 
Vin copii cu steaua și-s primiți în casă,
După ce colindă sunt poftiți la masă,
Li se pun în traistă daruri diferite,
Că Hristos e Darul lumii infinite.
 
Îți mulțumim, Doamne, Cel ce ne-ai creat,
Că ne-ai smuls din mâna celui necurat,
Intră-ne în templu pentru a Te naște
Și-n inimi curate, Tu Te recunoaște!

 

Ignatie Grecu

COLIND

Povățuiți de o stea
Cu lucire aparte,
Magii au pornit
Din țări de departe.

Din Persia veche
Cu daruri ei vin
Și cad la picioare
Pruncului divin.

Steaua trimite
Raze întruna
Sărutând sfioasă
Maicii dulci mâna.

Păstorii cu fluiere
Înalță cântare
Veghind lângă turme
În noaptea cea mare.

Îngerii vestesc
Păstorilor: Iată,
În peștera din Betleem
Prunc nou Se arată.

Dumnezeu Cel Care
Ține, acum deși mic,
Întreg Universul
Zidit din nimic.

Dumnezeu Cuvântul
Cel adevărat,
Din mare iubire
Pentru noi S-a-ntrupat.

Așadar, se cuvine,
Fără zăbavă,
Toți într-un glas
Să-I cântăm: Slavă!... 

Cezar Haiura

CRĂCIUN SUB PLOI

Cad picuri ca enigme peste noi, 
zăpezile-s o vagă amintire,
Iisus Se naște-n zloată și noroi,
nedumerit că nu mai e iubire.

Am devorat-o simplu și concis
cu egoism și euri consumiste,
în piept stă singuratic și deschis
un gol imens cu marginile triste.

Nu tresărim la iesle, nici la boi, 
magia vieții-i toată explicată,
un șir de zero-unu pentru noi
e Paște, și Crăciun, și lumea toată.

Se naște Pruncul, unde e iubirea?...
Puhoi de lacrimi cerul răscolește,
din ochii triști și-a prăvălit mâhnirea
o întrebare ce nu contenește.

Ne plouă cerul cu a sa iertare
plângând, Stăpânul caută ce-a adus,
unde-i iubirea, dragostea cea mare
ce s-a născut odată cu Iisus?

MARELE ABSENT

Se umple universul de beteală,
Toți renii-s dezhămați, umblând hai-hui,
Sărbătorim fără de socoteală,
Iisus nu-I invitat la ziua Lui.

Cu roșii moș-crăciuni pavăm istorii,
Cu globuri, ciocolată, staniol,
Hristos, motivul clar al sărbătorii,
Stă umilit, atemporal și gol.

Așteaptă cumințel o-mbrățișare,
Un „La mulți ani!” timid sau complezent,
Noi, robii, L-am exclus din sărbă­toare
Pe Împărat, pe Marele Absent.

Sfios privește lumea ce povară
A ridicat cândva din cârca lor!
Noi L-am uitat, Născutul din Fecioa­ră
Ne tot iubește blând și răbdător.

Hristos împarte zâmbete și șoapte,
Dansează orb cohorta de cheflii,
Iertarea Lui se cerne lin prin noapte:
„La anul poate își vor aminti...”

RĂSĂRIT

E de ajuns că ești în viața noastră,
Că ai venit când nu Te cunoșteam,
Să ne arăți că florile din glastră
Ne-au înflorit, deși nu meritam.

E minunat că nu mai suntem singuri
În drumul nostru brut și neatent,
Urcușul greu prin arșiţă și friguri
Și-a izbăvit parcursul contondent.

În fiecare zi câte-o făclie
Ne traversează sufletul discret,
Noi suntem orbi și vrem minuni o mie,
Vizibil ancorate în concret.

Suficient că soarele își suie
Buchetul de fotoni din Răsărit,
Vin magi cu aur, smirnă și tămâie,
Rătăcitori, de stea călăuziți. 
Nu trebuia să ne absolvi de vină,
Să potolești cum știi al lumii dor,
E de ajuns că Te-ai născut, Lumină,
Avem un sens, avem Mântuitor! 

 
Pr. Cristian Alexandru

COLIND

Pe geamul ferestrei observ cum se scurg
Lacrimile iernii albastre...
Da, este frig! Dar nu mă opresc din colind
Și plâng de bucurie. Ce roșu e ­focul!
Și tata prin casă parcă e Moș ­Crăciun 
Și nu mă pot opri să colind!
Nici iarna nu stă, nu știe de ­odihnă,
Că tot își împinge ­
troienile-ncoace,
Ce albastru e gerul, nu iartă ­
nimic,
Iar eu continuu colind, tot colind!

Nela Ene

PRECUM ÎN CER AȘA ȘI PE PĂMÂNT

Venisem la întâlnirea cu Tine
fără să-mi pese ce port pe umeri
de trei ori se lepădase de mine
haina grea a zilei de vineri

Tu erai pretutindeni și Te-am găsit
eu parcă veneam ca și când
mă știai ca pe oricare fir de nisip
pe care marea-l mângâie blând

N-aveam nimic să-Ți cer căci dintr-odată
darul Tău se preschimba-n Cuvânt
de-atunci eu sunt atâta de bogată
precum în cer așa și pe pământ...