Patriarhul României a sărbătorit prin rugăciune împlinirea vârstei de 69 de ani

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 22 Iulie 2020

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit miercuri, 22 iulie 2020, 69 de ani. La ceas aniversar, Preafericirea Sa, împreună cu ierarhi, preoți, consilieri patriarhali și eparhiali și reprezentanți ai autorităților de stat, a participat în Catedrala Patriarhală la slujba de Te Deum săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, ca mulțu­mire adusă Preasfintei Treimi pentru binefacerile și împlinirile recente din viața Bisericii Ortodoxe Române și a Patriarhului României. Ulterior, în Sala „Europa Chris­tiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc un moment festiv. 

La slujba de mulțumire săvârșită în Catedrala Patriarhală din București de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, cu prilejul zilei de naștere a Întâistătătorului Bisericii noastre, au fost prezenți ierarhi membri ai Sfântului Sinod, consilieri din cadrul Ad­ministrației Patriarhale și Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și reprezentanți ai autorităților locale și de stat.

La finalul slujbei de Te Deum, Înaltpreasfin­țitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de felicitare, în care a subliniat că, în vremuri dificile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este purtătorul de steag al păstrării tradiției ortodoxe și valorilor naționale. „Purtătorul de steag în această luptă este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarh puternic pentru vremuri dificile. Unul dintre bastioanele pe care le ridică în calea valului vremelniciei ce ne poate îneca este Catedrala Mântuirii Neamului. Spiritul în care acţionează şi se roagă Preafericirea Sa este cel care l-a animat pe Miron Cristea, primul Patriarh al României, care la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se ruga aşa: «Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eşti Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinţilor noştri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă şi plecat spre pulbere era sufletul lor, şi trupul lor lipit de pământ». Dacă primul Patriarh şi cei patru care au urmat, din cauza strâmtorărilor de tot felul, n-au putut ridica această ctitorie pentru veşnicie, o ridică cel de-al şaselea Patriarh. Cu toată deschiderea sa înspre lume, spre valorile europene şi comuniune, Patriarhul nostru rămâne înrădăcinat în Tradiţia înaintaşilor săi. Crede şi mărturiseşte, aşa cum au crezut şi mărturisit moşii şi strămoşii noştri. Crede în Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în Persoane, Care ne-a creat pe ei şi pe noi, Care ne-a ocrotit şi înălţat peste veacuri în glia pe care ne-a dăruit-o ca să ne rodească tărie trupului şi înţelepciune minţii”, a spus Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Andrei. 

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei pentru cuvintele adresate și a evidențiat valoarea recunoștinței: „În primul rând, trebuie să arătăm recunoștință lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Sale prin toți slujitorii ei, nu doar prin patriarh, ci prin toți ierarhii Bisericii, prin clerul și credincioșii ei, prin mănăstiri, prin școlile de teologie, prin toate instituțiile social-filantropice, mai ales în vreme de pandemie, când în mod exemplar voluntarii din parohii conduși de preoți au ajutat spitalele, familiile sărace, în special pe bătrânii singuri și neajutorați. Toate acestea se văd în recentul film realizat de TRINITAS TV, intitulat «Biserica în timp de pandemie», în care se arată o mobilizare foarte dinamică, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și social. Pentru toate ajutoarele care vin prin harul lui Dumnezeu în sufletele și în mâinile credincioșilor noștri, care sunt îndrumați duhovnicește de părinții slujitori ai sfintelor altare, prin toate acestea, noi constatăm că Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, nu numai din punct de vedere spiritual, ci și social, pentru că atunci când Duhul lui Hristos locuiește sub forma iubirii smerite și milostive în sufletul oamenilor, ei devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos. Trupul tainic al Domnului nu este doar o metaforă, este o realitate și el se manifestă în măsura în care Hristos locuiește în viața oamenilor, în inima, în sufletul omului și îl îndeamnă la fapta bună, la cuvântul bun și la o viețuire bineplăcută lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.

Recunoștință pentru părinții trupești 

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat că, în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, trebuie să mulțumim părinților pentru toate darurile primite de la Dumnezeu prin intermediul lor și să continuăm faptele bune primite ca model de la ei: „Astăzi nu este aniversarea întronizării, ci aniversarea zilei de naștere. De aceea, noi trebuie să ne aducem aminte cu recunoștință mai întâi de părinții care ne-au născut, părinții după trup, mai ales anul acesta dedicat pastorației părin­ților și copiilor. Este un an în care trebuie să ne gândim ce daruri am primit de la Dumnezeu prin intermediul părinților și cât de mult noi, copiii lor, arătăm recunoștință în timpul vieții lor și după trecerea lor la cele veșnice prin pomenirea lor și prin continuarea faptelor bune pe care le-am văzut la ei. Ne aducem aminte cu recunoștință de faptul că de la părinți am primit credința, am primit formarea spirituală, dar și dragostea față de Biserică și față de popor, față de patrie, de tradiții. De pildă, noi personal ne aducem aminte cu recunoștință că de la mama am primit credința vie, care se arată prin rugăciune și postire, prin ducerea la biserică, pentru că din copilărie ne-a învățat să mergem la mănăstiri, la hramuri, în pelerinaje, deși era o vreme dificilă, în plin comunism stalinist. Totuși, părinții au păstrat credința. De la tatăl am învățat dragostea de carte și hărnicia”.

La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a spus că trebuie arătată recunoștință atât față de părinți, cât și față de preoții și profesorii care ne-au format spiritual și intelectual. „Îndemnăm totdeauna școlile noastre să cultive recunoștința față de părinții care ne-au născut, ne-au crescut și ne-au ajutat să ne formăm intelectual și spiritual. În mod complementar, trebuie să arătăm recunoștință și față de preoții din parohii, duhovnicii din mănăstiri, față de profesorii din școlile pe care le-am absolvit. În mare parte, noi suntem ceea ce am primit de la părinții după trup, părinții duhovnicești, de la dascălii, învă­țătorii, profesorii noștri, și personalitatea constă doar în modul de a combina aceste daruri primite de la alții. În ziua de naștere arătăm mai întâi recunoștință și, de asemenea, îndemnăm pe cei care astăzi se formează să fie rugători către Dumnezeu și recunoscători față de părinți, profesori și binefăcători”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 
În semn de prețuire, Întâistătătorul Bisericii noastre a primit un coș cu flori din partea membrilor Sfântului Sinod și a slujitorilor Catedralei Patriarhale.

Moment festiv în Sala „Europa Christiana”

În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, a avut loc un moment festiv.  Prea­sfin­țitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajele de felicitare transmise cu ocazia zilei de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către Marcel Ciolacu, preșe­dintele Camerei Deputaților; Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale; Virgil Daniel Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri; Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

În continuare, Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte, a transmis un cuvânt de felicitare, în care a subliniat câteva dintre cele mai importante realizări ale Patriarhului României.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit reprezentanților autorităților de stat pentru mesajele de felicitare și a evidențiat buna conlucrare între Biserică și Stat pentru binele întregii comunități: „Suntem recunoscători celor care ne-au trimis aceste mesaje, în primul rând, autorităților de stat centrale, mulțumind nu doar pentru mesaje, ci și pentru sprijin. Adesea, realizările noastre s-au concretizat și pentru că am fost sprijiniți financiar de către autoritățile de stat. Această conlucrare pentru binele întregii comunități, întregului popor, este o tradiție la noi foarte adânc înrădăcinată, păstrând distincția vocațiilor. Totuși, întrucât majoritatea credincio­șilor noștri sunt cetățeni ai României, conlucrarea aceasta este o necesitate atât în plan local, regional, cât și în plan central. Doresc să completez, referitor la aceste mesaje ale Parlamentului, Curții Consti­tu­ționale și unor ministere, cu informația că personal, telefonic, ne-au felicitat Președintele României, Klaus Iohannis, și Ludovic Orban, premierul României, care au dorit să ne încurajeze în activitatea pe care o desfășurăm adesea împreună”.

Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat și faptul că este nevoie ca Biserica să țină permanent legătura între lucrarea sa spirituală și lucrarea socială. „Nu întotdeauna oamenii din societate pot aprecia suficient vocația spirituală, sacramentală sau liturgică, ci, în general, oamenii văd ce face Biserica în societate, ce lucrări sociale dezvoltă spre folosul comun al societății. De aceea, este bine ca spiritualitatea să se întrupeze, să se concretizeze și în faptele milostive față de oamenii din societate care au nevoie de sprijin, nu numai moral, ci și material. Pe de altă parte, există un risc mare, când Biserica se ocupă numai de social și se reduce la o agenție de binefacere, se uită de vocația sa spirituală, liturgică, sacramentală. Însă, iubirea curată se naște din rugăciune, spune Sfântul Isaac Sirul. Când Biserica are o viață spirituală intensă, atunci viața aceasta este un izvor de inspirație și pentru lucrarea socială din domeniul filantropic sau caritabil. De aceea, noi încercăm să nu despărțim Liturghia de filantropie, dar nici filantropia de Liturghie. Astfel, menținem echilibrul și folosim timpul vieții pământești ca timp de pregătire pentru viața cerească, veșnică”, a explicat Patriarhul României. 

La eveniment au fost prezenți Ion Marcel Vela, ministrul afacerilor interne, precum și repre­zentanți ai Primăriei Capitalei. 

La final, Preafericirea Sa a primit un buchet de flori din partea Permanenței Consiliului Național Bisericesc și a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. 

***

Secretariatul de Stat pentru Culte

Ne alăturăm cu bucurie celor care omagiază astăzi, la împlinirea vârstei de 69 de ani, personalitatea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, adresând Preafericirii Voastre cele mai calde urări de sănătate, slujire rodnică şi putere de muncă.

Consecvent programului pe care l-aţi urmat încă din anul 1990, ca Mitropolit al Moldovei, iar din anul 2007 ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirea Voastră a contribuit într-un mod substanţial la transformarea Bisericii Ortodoxe Române dintr-o Biserică nevoită să-şi exercite doar misiunea sacramentală, liturgică şi pastorală, fără activităţi ­social-filantropice şi educaţionale, într-o Biserică dinamică, vizibilă în faptele şi atitudinile ei, pe deplin angajată în viaţa cetăţii, activă în plan spiritual, social-filantropic, educaţional, cultural şi foarte modernă, din punctul de vedere al comunicării publice. Astăzi, Biserica Ortodoxă Română are peste 800 de instituţii, proiecte şi programe social-filantropice, fiind cel mai mare filantrop din societate. Cu toate acestea, nevoile sunt multiple, iar activitatea social-filantropică, după cum se exprima Preafericirea Voastră, trebuie permanent susţinută şi extinsă pentru a continua şi astăzi cultura dărniciei sau generozităţii.

Una dintre principalele direcţii de acţiune ale Preafericirii Voastre a fost cea a reorganizării vieţii bisericeşti, începută încă din anul 1990, odată cu primele reforme ale Statutului Bisericii Ortodoxe Române, menite să elibereze Biserica de intervenţia directă a autorităţilor statului, eforturi consacrate în anul 2008 prin adoptarea noului Statut al Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte documente statutare şi de disciplină bisericească. Încununarea acestor eforturi s-a desăvârşit la finalul anului trecut prin adoptarea modificărilor statutare din perioada anilor 2011-2019, care au menirea de a răspunde atât nevoilor actuale ale Bisericii, cât şi noilor provocări sociale. 

Preafericirea Voastră a avut viziunea şi înţelepciunea de a duce parteneriatul dintre Biserică şi Stat la măsura deplinei conlucrări.

Dacă Biserica Ortodoxă Română are astăzi o vastă reţea de organizaţii de asistenţă social-filantropică şi o articulare la nivelul fiecărei biserici, al fiecărei parohii a unor structuri de asistenţă pentru persoanele aflate în dificultate, aceasta se datorează în bună măsură viziunii şi eforturilor Preafericirii Voastre.

Ca secretar de stat pentru Culte, îmi reafirm aprecierea faţă de întreaga lucrare socială, educativă şi spirituală a cultelor din ţara noastră, în mod deosebit a Bisericii Ortodoxe Române, care oferă societăţii româneşti adevărate modele de angajare socială şi de bune practici şi în aceste vremuri atât de complicate.

În contextul pandemiei de COVID-19, Biserica Ortodoxă Română, prin structurile sale, a participat din primul moment la efortul comun de susţinere a persoanelor vulnerabile împreună cu autorităţile centrale şi locale, îndemnând la prudenţă şi la respectarea regulilor sanitare pentru limitarea răspândirii pandemiei. Solidaritatea exprimată prin diversele acte filantropice ne-a oferit un model practic al sprijinirii aproapelui şi al edificării binelui comun.

În numele meu şi al colegilor mei de la Secretariatul de Stat pentru Culte, Vă asigur de întreaga noastră susţinere pentru proiectele Bisericii Ortodoxe Române.
La mulţi ani, Preafericirea Voastră!

Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte

***

Parlamentul României - Camera Deputaţilor

Preafericirea Voastră,
La acest moment aniversar, gândurile mele se îndreaptă către Dumnezeu, cerându-I să Vă ţină în pace, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului lui Hristos, iar harul şi binecuvântarea Sa să Vă călăuzească în toate zilele vieţii întru păstorirea neamului creştinesc român!

Bucurie să Vă dea Dumnezeu întru mulţi, buni, fericiţi şi sănătoşi ani!

Marcel Ciolacu, Preşedinte al Camerei Deputaţilor

***

Curtea Constituţională

Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh ­Daniel,

La ceas aniversar, am deosebita bucurie de a Vă transmite urări de sănătate deplină, alese bucurii duhovniceşti, mult spor şi ajutor de la Mântuitorul Hristos, în slujirea patriarhală la care aţi fost chemat.

Sfântul Proroc Daniel să Vă ocrotească, să Vă dea putere în misiunea laborioasă de a face din Biserica Ortodoxă Română un factor din ce în ce mai activ al dezvoltării spirituale a ţării noastre.

Valer Dorneanu, Preşedintele Curţii Constituţionale

***

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri

Preafericirea Voastră,
Cu ocazia aniversării Preafericirii Voastre, am deosebita bucurie să Vă adresez cele mai calde urări de sănătate, pace şi prosperitate.

Bunul Dumnezeu să Vă însoţească şi să Vă sprijine întru a avea bogate împliniri în lucrarea de păstorire a credincioşilor ortodocşi români.

Virgil-Daniel Popescu, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri

***

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Preafericirea Voastră,
Ne bucurăm ca la aniversarea zilei de naştere a Preafericirii Voastre să Vă transmitem cele mai calde urări de sănătate, împliniri rodnice, viaţă îndelungată şi reuşite în lucrarea de păstorire a credincioşilor români!

Momentul aniversar pe care îl celebrăm să Vă fie reper în drumul vieţii pe care păşiţi, iar cele ce se aşază înainte să fie împliniri ale iniţiativelor pe care le aveţi în plan.

Vă felicităm pentru activitatea susţinută în spaţiul educaţional şi social în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe, contribuind la promovarea valorilor creştine în societatea românească!
Întru mulţi şi fericiţi ani!

Monica Cristina Anisie, Ministrul Educaţiei şi Cercetării