Patriotismul teologic al părintelui Stăniloae

Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 17 Iulie 2018

Volumul al nouălea din colecţia „Dumitru Stăniloae - Opere complete” a Editurii BASILICA a Patriarhiei Române cuprinde una dintre ultimele lucrări ale celui mai mare teolog ortodox român din secolul XX. Prima ediţie a lucrării „Reflecţii despre spiritualitatea poporului român” a văzut lumina tiparului la Craiova, în anul 1992. Cititorul familiarizat cu Filocalia românească şi cu scrierile de teologie sistematică ale preotului academician descoperă în paginile cărţii o viziune teologică exprimată în limbaj poetic asupra identităţii de profunzime a sufletului românesc.

În „Cuvântul înainte” la actuala ediţie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel subliniază că reflecţiile părintelui Dumitru Stăniloae au ca temelie îngemănarea dintre latinitate şi Ortodoxie în spaţiul românesc, frontieră între Orient şi Occident, a cărui vocaţie este de a alcătui o sinteză cuprinzătoare, „care uneşte limpezimea gândirii cu simţirea misterului sau a tainei existenţei” (p. 5).
Când scrie despre ontologia spiritualităţii româneşti, părintele Stăniloae îşi edifică discursul pe simbioza dintre Ortodoxie şi cultura noastră populară, pe care o aşază în contrast cu cultura individualistă sau panteistă occidentală. Lucarea sa continuă, de fapt, ideile din „Ortodoxie şi Românism”, publicată de Editura ­BASILICA în volumul 8 al Operelor complete ale marelui teolog.
Într-un capitol amplu al „Reflecţiilor”, cel mai extins din economia lucrării, sunt analizate dimensiuni definitorii ale ethosului românesc: echilibrul şi armonia, luciditatea şi duioşia, ironia şi umorul, dorul, omenia şi ospitalitatea. Cu fineţea teologului filocalic, părintele Dumitru Stăniloae identifică teme creştine ale folclorului românesc şi tâlcuieşte datini, legende şi expresii specifice străbunilor noştri. Concluzia sa optimistă sună astfel: „Poporul român, străin duhovniceşte de mistica occidentală a întunericului, e un popor care se bucură de lumină. Căci lumina e, în planul fizic, expresia rânduielii, iar în planul spiritual e expresia bunăstării sau a relaţiei armonioase generoase a omului cu semenii săi. Faţa omului bun răspândeşte lumină, de aceea Sfinţii au în icoane capetele înconjurate de un nimb luminos” (pp. 244-245). Lumină şi optimism răspândeşte şi această scriere a părintelui Stăniloae despre spiritualitatea poporului român. O carte scrisă cu iubire de neam, cu patriotism teologic şi bucurie ortodoxă, care merită citită în acest An Centenar, alături de scrieri pe aceeaşi temă de Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Lucian Blaga sau Constantin Noica.

În volumul 9 din colecţia Operelor complete ale părintelui Dumitru Stăniloae au fost incluse şi alte studii şi articole despre spiritualitatea poporului român, publicate în diferite periodice. Amintim aici doar câteva titluri, sugestive pentru tematica întregului volum: „Ortodoxia, modul spiritualităţii româneşti”, „Ţara”, „Legea neamului”, „Liturghia şi unitatea religioasă a poporului român”, „Ortodoxia românească şi patria”, „De ce suntem ortodocşi?”.

Mai ales în această perioadă când se publică multe cărţi despre identitatea românească, despre idealul naţional şi proiectul de ţară, un astfel de volum poate contribui la limpezirea multor idei privind demnitatea noastră de popor creştin în contextul dialogului cu celelalte popoare ale lumii.