Pe cărarea monahismului toate sunt de obşte: şi mântuirea, şi ostenelile şi bucuriile

Privită în această înaltă semnificaţie, monahismul este o dăruire a vieţii în mâna lui Dumnezeu. El înseamnă înstrăinare de cele dinafară, pentru a putea duce la biruinţă războiul lăuntric de purificare a sufletului şi de întărire a iubirii lui Dumnezeu. Lepădarea celor pământeşti şi trupeşti şi trăirea voturilor monahale ridică pe monah la înălţimea trăirii îngereşti. Ceea ce îl atrage pe monah spre această viaţă nu o constituie nici hrana, nici îmbrăcămintea, nici adăpostul, ci râvna aprinsă, focul lăuntric, lumina pe care Duhul a aprins-o cu mai mare intensitate în sufletul său.

Comunitate de pelerini ai nostalgiilor divine sunt monahii şi monahiile ce vieţuiesc în mănăstire. Pe cărările acestor nostalgii, nu ale instinctelor carnale, toate sunt de obşte, şi sufletele, şi hotărârile şi puterile trupeşti. Mântuirea este de obşte, ostenelile de obşte, bucuriile şi durerile de obşte, cununile de obşte; toate în duhul dragostei lui Hristos. Monahismul este vocaţie, este fructul sublim al chemării excepţionale şi al unei supreme libertăţi umane regăsite în Dumnezeu. Este excepţia care creşte deasupra vieţii obişnuite însufleţind-o cu Duhul iluminărilor înalte. E calea de a sta mereu neclintit lângă crucea lui Hristos pe care s-au răstignit patimile şi tot ce priveşte jos spre pământ, ca să poată privi numai spre cer. Acest mod de vieţuire are asprimile lui şi este socotit de către unii înţelepţi piatră greu de ridicat. Însă, spiritualitatea creştină confirmă că au existat, mai există şi vor mai exista, din darul lui Dumnezeu, sute şi mii de suflete care au primit aureola sfinţeniei celei nepieritoare sub mantia îngerescului chip, căci acolo unde vrea Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. Ei nu au făcut teoria mântuirii, ci chiar s-au mântuit; nu au făcut teoria iubirii de Hristos, ci L-au iubit, lepădându-se cu totul de lume; nu au făcut teoria jertfei, ci chiar s-au jertfit, câştigând cu sufletele lor ce au devenit crini imperiali, împărăţia cerurilor gătită celor ce se dăruiesc în întregime iubirii lui Hristos. Monahismul este un instrument al perfecţiunii conturat prin caractere creştine autentice, ireproşabilă moralitate, simbol al adevăratei ordini, duhovnicie trăită pe treptele superioare, far călăuzitor, stâlpul Bisericii ce a făcut cununie între cultură şi spiritualitate, dăruind omenirii prin roadele unei trăiri alese certitudinea desăvârşirii. Iar una din binecuvântările lui Hristos Domnul aceasta este: "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei 5,16).