Pe scurt
Prima uzină de apă la sat
Primăria comunei Boiu Mare a recepţionat prima uzină de apă care funcţionează în mediul rural din judeţul Maramureş. Uzina asigură apă potabilă pentru locuitorii din Boiu Mare şi Prislop. Primarul comunei Boiu Mare, Gavril Pop, a declarat că investiţia a fost lansată în anul 2004 şi finalizată abia în această lună. Programul a cuprins dotarea uzinei cu echipament tehnic, plus montarea a 17 km de conductă pentru transportul apei, şi a costat 1,1 milioane de dolari. „Investiţia a fost realizată din fondurile Băncii Mondiale şi are drept scop alimentarea cu apă a două localităţi rurale. Din cauza ploilor frecvente în zonele de deal, apa din fântânile oamenilor nu putea fi consumată şi eram nevoiţi, în cazuri critice, să aducem apă cu cisternele. Odată cu intrarea în funcţiune a uzinei de apă, această problemă a fost înlăturată, iar oamenii vor primi la robinete apă curată“, a spus Gavril Pop. Poliţiştii clujeni caută capacele de canal Zeci de capace de canal şi indicatoare rutiere dispar în fiecare lună de pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Numai în cursul lunii ianuarie, inspectorii Poliţiei Comunitare Cluj-Napoca au constatat dispariţia a 15 capace de canal, iar Serviciul Siguranţa Circulaţiei este nevoit să înlocuiască lunar aproximativ 20 de indicatoare rutiere dispărute. Pentru a stopa acest fenomen, poliţiştii comunitari au demarat o amplă acţiune de verificare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de reciclare a fierului vechi, pentru „identificarea capacelor de canal, a indicatoarelor de circulaţie, a şinelor de cale ferată etc., dispărute de pe domeniul public în ultima perioadă“. Inspectorii sanitar-veterinari au închis o piaţă Piaţa din cartierul Crihala al municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost închisă din cauza nerespectării normelor igienico-sanitare de către cei care comercializau produse lactate. Potrivit şefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi, Paul Adamescu, măsura a fost luată deoarece micii producători agricoli nu vindeau brânzeturile şi laptele crud ambalate şi etichetate conform standardelor impuse de Uniunea Europeană. „Le-am cerut să întocmească dosarele pentru obţinerea autorizaţiilor necesare şi să se conformeze cerinţei de a-şi amenaja spaţii adecvate procesării produselor lactate, a vânzării acestora în condiţii de igienă şi siguranţă alimentară“, a precizat Adamescu. Şeful DSV a precizat că, în perioada care urmează, astfel de măsuri se vor lua şi cu celelalte patru pieţe agroalimentare, dacă micii producători nu vor intra în legalitate.