Pe scurt
Muncitorii de la Bechtel îşi vor relua activitatea din 16 martie
Bechtel nu-şi mai dă afară angajaţii. Muncitorii aflaţi în şomaj tehnic au fost anunţaţi că situaţia lor se prelungeşte până pe 16 martie. De la această dată lucrările de construcţie a autostrăzii vor fi reluate. Liderul sindicatului Transilvania al angajaţilor Bechtel a declarat că momentan, din cei 2.500 de angajaţi ai firmei americane, 2.300 sunt români. Dintre aceştia, 2.000 au contractele de muncă suspendate şi primesc 75% din salariu, iar restul de 300 realizează lucrări de conservare. Bechtel a trimis prima tranşă de angajaţi în şomaj tehnic pe 10 decembrie. Tot atunci, a anunţat că statul român, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, îi datorează 27 de milioane de euro. TMK Reşiţa renunţă la 200 de angajaţi Combinatul siderurgic TMK Reşiţa va disponibiliza 200 de angajaţi în acest an, numărul de salariaţi ai companiei urmând să scadă de la 1.166 la 966 de persoane, a anunţat, marţi, compania. Disponibilizările fac parte din programul de strategie şi viabilitate a companiei, pentru a creşte eficienţa economică şi capacitatea de concurenţă, în condiţii de piaţă agravate, a unor sectoare auxiliare ale companiei, se arată într-un comunicat al TMK Reşiţa transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acţionarul majoritar al TMK Reşiţa, grupul rus TMK, vrea să delisteze combinatul de pe piaţa Rasdaq a BVB. TMK are în derulare o ofertă de preluare a titlurilor pe care nu le controlează, oferind acţionarilor minoritari 1,9 milioane de lei pentru pachetul care reprezintă 0,51% din capital. Grupul rus TMK, specializat în producţia ţevilor de oţel pentru industria petrolului şi gazelor naturale, este prezent în România şi prin TMK-Artrom Slatina. Delagaţie FMI la Budapesta O delegaţie formată din opt membri ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) era aşteptată, ieri, la Budapesta, pentru discuţii cu autorităţile ungare, informează MTI. Delegaţia FMI, condusă de James Morsink, urmează să analizeze modul în care autorităţile ungare au utilizat linia de credit de 12,5 miliarde de euro acordat Ungariei de FMI în luna noiembrie 2008. Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a vizitat Ungaria în luna ianuarie şi a purtat discuţii cu oficialii de la Budapesta în legătură cu pachetul de salvare de care a beneficiat Ungaria. Tot ieri, o altă misiune a Fondului Monetar Internaţional/FMI/ îşi încheie vizita în România, după ce a evaluat, la Bucureşti, timp de două săptămâni, situaţia macroeconomică a ţării. Discuţiile principale au avut loc la Ministerul Finanţelor Publice şi s-au axat pe exerciţiul bugetar al anului 2008, proiecţia bugetului pentru 2009 şi managementul bugetar.