Pe scurt
România susţine egalizarea subvenţiilor în agricultură
Egalizarea subvenţiilor primite de agricultorii din noile state membre cu cele acordate statelor vechi din UE a fost unul dintre subiectele discutate în sesiunea Consiliului Uniunii Europene - Agricultură şi Pescuit -, care s-a desfăşurat la Bruxelles. La ora actuală, agricultorii români primesc mai puţin de jumătate din media subvenţiilor acordate statelor vechi membre ale UE, respectiv 110 euro/hectar în 2009, în timp ce media în ţările UE este de 250 de euro/hectar. În 2008, producătorii au primit 47 de euro pe hectar prin plăţile directe pe suprafaţă, din fonduri europene, şi 50 de euro din bugetul naţional. Pentru 2009, subvenţia pe suprafaţă va creşte la 49 de euro pe hectar, în medie cu 5% pe an, iar plata complementară din bugetul naţional, la 60 de euro la hectar. În cadrul sesiunii Consiliului a fost prezentat şi un ghid de îmbunătăţire a lanţului de distribuţie în industria alimentară în toate statele membre, acesta fiind util în menţinerea preţurilor la alimente, la nivelul UE. Marea Britanie, inclusă pe lista FMI Un număr tot mai mare de state ar putea apela la ajutorul financiar al Fondului Monetar Internaţional (FMI), existând probabilitatea, foarte redusă, ca şi Marea Britanie să se numere printre acestea, a declarat directorul instituţiei, Dominique Strauss-Kahn, citat de Reuters. „Mă tem, şi nu dorim acest lucru, că şi alte state, nu doar din Europa de Est, ci din toată lumea, vor avea nevoie de ajutor“, a afirmat Strauss-Kahn într-un inteviu acordat postului de radio BBC. FMI a aprobat împrumuturi către mai multe state, printre care Islanda, Ungaria şi Ucraina, pentru a le ajuta să depăşească problemele economice. Întrebat în legătură cu posibilitatea ca Marea Britanie să ceară ajutor FMI, oficialul a precizat că acest lucru nu este în totalitate exclus, cu toate că, având în vedere condiţiile din prezent, economiile avansate nu vor avea nevoie, probabil, de fondurile instituţiei. Executivul a anunţat, în repetate rânduri, că va cheltui miliarde de lire pentru a salva băncile şi pentru a împiedica economia să intre într-o perioadă de recesiune profundă. Economia slabă a Marii Britanii şi reducerile semnificative ale dobânzii de referinţă au determinat devalorizarea acută a lirei în raport cu euro. În 1976, autorităţile britanice au fost forţate să ceară ajutor FMI după o depreciere semnificativă a monedei naţionale.