Pe scurt
Operatorii mobili s-au unit într-o asociaţie
Operatorii de telefonie mobilă Cosmote România, Orange România, Telemobil SA şi Vodafone România au lansat Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR), care îşi propune să reprezinte interesele industriei de comunicaţii electronice mobile, respectând legislaţia română şi pe cea europeană. „Cei patru operatori mobili care au înfiinţat asociaţia au realizat în 2007 venituri de 2,4 miliarde de euro, adică 50% dintre veniturile întregii industrii de comunicaţii“, a declarat preşedintele AOMR, Marian Velicu, reprezentantul Vodafone România. Industria de telefonie mobilă din România a contribuit cu 3% la PIB, numărul total al utilizatorilor fiind de 25 de milioane în iunie 2008. Potrivit datelor AOMR, investiţia făcută de cei patru operatori mobili care au înfiinţat această asociaţie, în cei 10 ani de prezenţă pe piaţă, s-a ridicat la 4 miliarde de euro, sumele acordate de cei patru operatori pentru licenţele operate ridicându-se la 350 de milioane de euro. AOMR este o organizaţie fără scop lucrativ, apolitică, non-guvernamentală şi non-profit, înfiinţată în vara acestui an. Preşedinţia Asociaţiei este asigurată de fiecare dintre membri fondatori ai AOMR, prin rotaţie la fiecare 6 luni. UE are patru sisteme de supraveghere a produselor La nivel european există mai multe sisteme de supraveghere a produselor unde sunt comunicate cele care prezintă anumite deficienţe. Sistemul RAPEX enumeră produsele care prezintă un pericol grav şi imediat ale cărui efecte sunt susceptibile de a depăşi teritoriul statului membru în cauză. Sistemul de supraveghere a dispozitivelor medicale permite schimbul oricărei informaţii privind incidente provocate de astfel de dispozitive şi care pot sau ar putea să determine o degradare importantă a stării de sănătate a pacientului ori a utilizatorului. Mai funcţionează sistemul IDB, fost EHLASS, de supraveghere a accidentelor casnice, acesta nefiind valabil decât în câteva state ale Uniunii, şi sistemul ICSMS, platforma pentru schimbul de informaţii via Internet. Consumatorii europeni vor fi educaţi în problemele financiare Legislativul comunitar a adoptat un raport elaborat din iniţiativă proprie care vizează creşterea nivelului de informare a cetăţenilor în legătură cu serviciile financiare, astfel încât aceştia să poată lua decizii în bună cunoştinţă de cauză cu privire la gestionarea finanţelor proprii sau la contractarea de credite pe termen lung. „Educaţia financiară ar trebui să fie corectă, echidistantă şi transparentă, astfel încât să servească intereselor consumatorului, şi trebuie să se deosebească în mod clar de consilierea comercială sau de publicitate“, se arată în raport. Instituţiile financiare sunt încurajate să elaboreze coduri de conduită pentru personalul propriu, care să prevadă furnizarea către potenţialii clienţi de informaţii obiective, clare şi inteligibile în legătură cu produsele financiare oferite. Cei mai expuşi riscurilor ce decurg din insuficienta informare sunt tinerii care îşi încep cariera profesională şi se confruntă cu dificultatea de a hotărî cum să utilizeze în mod adecvat noul lor venit. PE solicită Comisiei Europene să prezinte propuneri legislative specifice privind un sistem armonizat de informare şi protecţie a consumatorului, în special în ceea ce priveşte creditul ipotecar.