Pe scurt
„Portocala de aur“ pentru „Adakale“
Un film despre Insula Ada Kaleh, realizat de un regizor turc, cu sprijinul Institutului Cultural Român Istanbul (ICR), a obţinut premiul pentru cel mai bun documentar la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de film „Portocala de Aur“, de la Antalya, conform ICR. Filmul „Adakale“, în regia lui Ismet Arasan, a fost realizat cu susţinerea ICR Dimitrie Cantemir - Istanbul şi consultanţa ştiinţifică a directorului Institutului, prof. univ. dr. Mihai Maxim, istoric-turcolog. Contribuţiile respective au fost menţionate pe genericul filmului şi în declaraţiile publice şi comunicatele de presă ale regizorului. „Succesul remarcabil al filmului se datorează nu numai talentului regizorului, care dovedeşte că-şi cunoaşte bine meseria, dar mai ales sentimentului de puternică nostalgie după «paradisul pierdut», pe care-l trezeşte evocarea fermecătoarei insule aflată acum sub ape: un cadru natural de excepţie, un trai tihnit, scutit de stres şi poluare, şi, cu deosebire, relaţii interumane (interetnice şi interconfesionale) calde şi deschise, pline de toleranţă şi înţelegere reciprocă“, conform ICR. Teatrele din Europa, la Cluj Spectacolul „Amadeu sau scapi de el cu greu“ de Eugen Ionescu, în regia lui Roger Planchon, a deschis ieri, la Cluj-Napoca, Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, conform Agerpres. La Festivalul care se desfăşoară la Cluj-Napoca şi la Bucureşti, între 2 noiembrie şi 21 decembrie, vor susţine spectacole companii importante de teatru, precum STUDIO 24 - Compagnia Roger Planchon (Franţa), Teatro da Rainha, (Portugalia), Teatro Garibaldi (Italia), Teatrul Dramatic Iugoslav, Compagnia AZAR şi Compagnia Rumpelpumpel din Franţa, Teatro de la Abadía (Spania) şi Teatrul „Bulandra“ din Bucureşti. Astăzi are loc proiecţia unui film documentar despre Roger Planchon în sala mare a TMS, care va fi urmată de un dialog cu realizatorii spectacolului. Va urma vernisajul unei expoziţii cu fotografii din spectacolele montate de Roger Planchon. Anul trecut, festivalul s-a desfăşurat în Italia, la Teatro Stabile din Torino. Festival Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui României, începe sâmbătă şi se va desfăşura pe perioada a 14 zile. Festivalul cuprinde o serie de şapte concerte la Bucureşti (1-12) şi câte unul la Ploieşti (5), Cluj-Napoca (13) şi Timişoara (14). După două ediţii de succes, Festivalul SoNoRo propune din nou un program bogat, divers şi plin de surprize, anunţă organizatorii. În Bucureşti concertele se vor desfăşura atât în săli consacrate - Ateneul Român, Muzeul Naţional „George Enescu“, Palatul Cotroceni (Sala Unirii) sau Muzeul Naţional de Artă, cât şi în locuri inedite, ca Palatul Bragadiru sau Catedrala „Sfântul Iosif“. În cadrul evenimentului, are loc programul educativ SoNoRo - Interferenţe 2008, o iniţiativă în premieră în România, dedicată tinerilor muzicieni români, care se va încheia cu un concert festiv în Sala „Auditorium“ a Muzeului Naţional de Artă al României.