Pe scurt
Filmul „Constantin şi Elena“, la Festivalul de la Amsterdam
Filmul „Constantin şi Elena“, de Andrei Dăscălescu, participă la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam, care are loc în perioada 20-30 noiembrie, informează site-ul oficial al evenimentului. „Constantin şi Elena“, coproducţie România-Spania, spune povestea unui cuplu care locuieşte într-un sat din nord-estul României. Cei doi sunt căsătoriţi de 54 de ani, iar filmul spune povestea vieţii lor simple. Filmul participă la festivalul de la Amsterdam în cadrul unei competiţii dedicate regizorilor care sunt la primul sau la al doilea film. Alături de filmul lui Dăscălescu mai concurează alte 14 pelicule, din ţări precum Italia, Slovenia şi Afganistan. Câştigătorul secţiunii, care va fi stabilit de un juriu internaţional, va primi un premiu în valoare de 2.500 de euro. Festivalul aflat la cea de-a XXI-a ediţie mai cuprinde secţiuni pentru lungmetraj documentar şi pentru scurtmetraj documentar. Edituri româneşti la Târgul de carte de la Istanbul Importante edituri româneşti precum Humanitas, Polirom, Curtea Veche, Kriterion, Enciclopedică, Univers, Corint, RAO, Cartea Românească, Dacia şi cea a Institutului Cultural Român vor fi prezente, cu cărţi şi materiale promoţionale, în perioada 1-9 noiembrie, la cea de a 27-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Istanbul, informează ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul. ICR Istanbul, care participă pentru a treia oară la acest târg, va avea standul în secţiunea destinată invitaţilor străini şi are ca obiectiv promovarea literaturii române şi informarea editorilor turci în legătură cu programele de susţinere a traducerilor din autori români derulate de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii. La Târg participă aproximativ 550 de edituri şi organizaţii nonguvernamentale şi sunt aşteptaţi aproximativ 350.000 vizitatori. Târgul, care se va desfăşura în Tüyap Istanbul Exhibition Palace, o clădire de 60.000 m pătraţi, cu 10 săli de expoziţie şi 10 săli de conferinţe. Sărbătoare la Arhivele Naţionale Arhivele Naţionale organizează o serie de evenimente dedicate împlinirii a 177 de ani de activitate. Ieri a avut loc o dezbatere referitoare la Primăvara de la Praga (1968), organizată împreună cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), iar azi va fi prezentată o expoziţie de carte rară. Tot astăzi, la Palatul Elisabeta, va fi o seară dedicată arhivelor, în prezenţa Familiei Regale. Expoziţia cu tema „Carte străină veche în patrimoniul Arhivelor Naţionale“, deschisă publicului în intervalul 31 octombrie-28 noiembrie, cuprinde cărţi din secolele al XV-XVIII aflate în custodia ANR. La vernisaj sunt aşteptaţi Antal Lukacs, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, Ovidiu Cristea, Institutul „Nicolae Iorga“, Costin Feneşan, Arhivele Naţionale. Azi va avea loc, în prezenţa principesei Margareta şi a principelui Radu, Seara Palatului Elisabeta dedicată Arhivelor Naţionale ale României, cu ocazia împlinirii a 177 de ani de la înfiinţare.