Pe scurt
Numărul apartamentelor scoase la închiriere a crescut cu 65%, dar preţurile au rămas la fel
Numărul ofertelor pentru imobilele de închiriat a crescut cu până la 45% în luna septembrie, faţă de luna precedentă, arată ultimul raport al AnunturiParticulari.ro. Cum era de aşteptat, creşterea ofertelor a avut la bază stagnarea vânzărilor, dar nu a afectat preţul de închiriere. Chiriile s-au menţinut la un nivel constant încă de la începutul anului, piaţa fiind stabilizată de o creştere uniformă a cererii. Astfel, în luna septembrie, numărul ofertelor de închiriere a înregistrat o creştere semnificativă, atât faţă de luna precedentă, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Proprietarii de apartamente din Bucureşti au scos la închiriat cu 45% mai multe apartamente cu trei camere faţă de luna august şi cu 33% mai multe apartamente cu două camere. Recordul pentru cele mai multe oferte publicate îl înregistrează ofertele de închiriere pentru apartamentele cu patru camere, al căror număr a crescut cu nu mai puţin de 63% faţă de luna august. Tot în luna septembrie, proprietarii au scos spre închiriere cu 19% mai multe garsoniere. Potrivit AnunturiParticulari.ro, în decursul unui an - din septembrie 2007 până în septembrie 2008 - numărul ofertelor de închiriere a crescut cu 52% pentru apartamentele cu două camere şi cu 28% pentru garsoniere. Creşteri de peste 66% au înregistrat ofertele pentru apartamentele cu trei camere, procentul record de 73% fiind deţinut de apartamentele cu patru camere. Cu toate acestea, creşterea numărului ofertelor nu a determinat variaţii mari în ceea ce priveşte preţurile. Stagnarea procesului de creditare şi fluctuaţiile foarte mari ale dobânzilor au determinat o reorientare a cererii pentru apartamentele de închiriat în detrimentul achiziţionării. De aceea, creşterea ofertei a venit în întâmpinarea unei cereri ascendente. Produsele româneşti trebuie să fie competitive pentru a intra pe piaţa rusă Firmele româneşti trebuie să fie competitive pentru a intra pe piaţa rusă, în unele cazuri preţurile produselor fabricate în România fiind cu 30% mai mari decât cele din Rusia, deşi au aceleaşi caracteristici tehnice, a declarat Igor Sidorov, consilier la Ambasada Federaţiei Ruse în România. „Vagoanele de marfă produse în România sunt cu 30% mai scumpe decât cele fabricate în Federaţia Rusă, în condiţiile în care au aceiaşi parametri tehnici. Cine fabrică un produs de calitate şi la preţ competitiv are succes pe piaţă. Piaţa este liberă“, a spus Sidorov la o întâlnire cu oamenii de afaceri români interesaţi să se extindă pe piaţa rusă. Oficialul rus a răspuns unei întrebări adresată de reprezentantul companiei Romarc, exportator de material rulant, referitoare la accesul dificil al companiilor româneşti pe piaţa din Federaţia Rusă. „Totul depinde de cât de active sunt firmele şi de cât sunt de competitive. Sunt firme care au reuşit, iar un exemplu este Upet Mediaş care a primit o comandă de utilaje de 100 de milioane de dolari de la Gazprom. Veniţi cu preţuri competitive şi cu o ofertă bună de produse şi sunt convins că veţi primi comenzi“, a spus Sidorov.