Pe scurt

Data: 21 Octombrie 2008

„Ciuleandra“, în premieră absolută la Opera Naţională din Cluj

Opera Naţională din Cluj-Napoca va prezenta astăzi premiera absolută a spectacolului „Ciuleandra“, în regia artistică şi coregrafia Liviei Tulbure Guna, conform Agerpres. Regizoarea semnează, totodată, libretul inspirat din nuvela lui Liviu Rebreanu. Rareş Cristian Trifan, directorul general al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, a spus că premiera va avea loc cu participarea ansamblului de balet al Operei, iar bagheta dirijorală va aparţine reputatului profesor Gheorghe Victor Dumănescu de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“. Scenografia a fost imaginată de Valentin Codoiu. Dansul tradiţional „Ciuleandra“, care l-a inspirat pe Rebreanu în nuvela sa, este considerat un dans dionisiac, în care fiecare dintre participanţi este atras de frenezia ritmului compoziţional: porneşte ca o horă, foarte lent, cumpătat, apoi jucătorii se adună, se înşiră, iar ritmul muzicii şi mişcarea se accelerează progresiv. „Imaginea Imaginaţiei“, expoziţie la Institutul Cultural Român „Imaginea Imaginaţiei“, o expoziţie de pictură şi grafică semnată de prestigiosul artist plastic Vasile Celmare, va fi deschisă mâine, la Institutul Cultural Român (ICR). Născut la Breaza de Sus, în anul 1931, Vasile Celmare este una dintre cele mai originale şi pregnante voci ale artei secolului al XX-lea din România, pictorul participând la majoritatea manifestărilor expoziţionale de gen începând cu 1957. Acoperă în creaţia sa arii variate: pictură, gravură, artă monumentală. Lucrările artistului au fost expuse în galerii de pe toate meridianele, de la Atena la Sao Paolo, şi de la Damasc la Boston. Arta sa i-a adus, de-a lungul anilor, numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, lucrări semnate Celmare aflându-se în colecţii de stat şi particulare din România, Ungaria, Italia, Bulgaria, Rusia, Germania, Belgia, Franţa, Olanda, China, Japonia, Coreea, SUA. Retrospectiva filmului românesc la Lisabona Pelicula „Faleze de nisip“, în regia lui Dan Piţa, va deschide, mâine, „Serile de cinema românesc“, o retrospectivă a cinematografiei româneşti, prezentată la Lisabona (Portugalia) de Institutul Cultural Român (ICR). După „Mostra de Cinema Romeno“, organizată de ICR Lisabona în iunie 2007, anticipând consacrarea prin numeroase premii internaţionale a noului val cinematografic românesc, reliefată şi la cel mai important Festival portughez de cinema, IndieLisboa, Institutul Cultural Român propune acum o retrospectivă a cinematografiei româneşti. Potrivit site-ului ICR, inaugurarea „sezonului cinematografic“ 2008-2009, intitulat „Seri de cinema românesc“, va avea loc mâine, 23 octombrie, la Biblioteca ICR Lisabona, cu proiecţia peliculei „Faleze de nisip“. „Faleze de nisip“ a fost un film controversat în perioada comunistă, fiind scos din circulaţie la doar două zile de la premieră, sub acuzaţia de „denaturare a realităţii socialiste“.