Pe scurt
În Italia revine scandalul brânzeturilor expirate
Italia se confruntă cu o nouă pagină în scandalul brânzeturilor expirate, reprelucrate şi revândute. De data aceasta, chiar lucrătorii de la depozitul din Perugia al companiei distribuitoare de brânzeturi Galbani au prezentat un denunţ la Procuratură, în care arată că „au fost obligaţi, ani de zile, de şefii de personal, să vândă marfă cu data expirării contrafăcută“, informează ediţia de ieri a ziarului italian „La Repubblica“. La dispoziţia magistraţilor au fost puse documente, fotografii şi înregistrări audio explicite. În denunţ se face referire la cantităţi mari de produse plasate pe piaţă după efectuarea unor prelucrări în depozitul din Perugia. De aici ar fi plecat, începând din anul 2000, tone de brânzeturi şi salamuri „ţinute în viaţă“. Marca Galbani este deja implicată în ancheta condusă de Garda de Finanţe din Cremona şi Piacenza. Ea apare printre principalii furnizori ai companiei Tradel, una dintre întreprinderile de „reciclare“ care achiziţionau brânză expirată sau alterată şi o reprelucrau, amestecând-o cu un produs proaspăt. Zeci de tone de marfă calificată drept „reziduuri de producţie lactată de transformat pentru folosinţă alimentară“ erau, în realitate, constituite din cruste de brânză tip gorgonzola cu uz zootehnic şi cheag expirat. Deşi a fost demarat un control în depozit şi s-a dovedit că marfa era expirată, iar marfa vândută a fost scoasă din raft, sistemul nu a încetat, scriu jurnaliştii italieni. Mai mult, conducerea întreprinderii a fost informată şi despre „carenţele de igienă“ în cursul operaţiunilor de stocare a mărfii. Klaus refuză arborarea steagului UE la reşedinţa sa Preşedintele ceh Vaclav Klaus, declarat eurosceptic, refuză arborarea permanentă a steagului UE la Castelul din Praga, sediul său oficial, pe durata deţinerii preşedinţiei rotative a UE, potrivit purtătorului său de cuvânt, Radim Ochvat, citat de Agenţia cehă CTK. După ce a intrat în funcţie în 2003, Vaclav Klaus, fost economist şi fondator al partidului liberal ODS, nu a încetat să critice construcţia europeană pe care el o consideră foarte centralizatoare şi foarte birocratică. După „nu“-ul irlandez, el este singurul şef de stat european care vrea să înmormânteze definitiv Tratatul de la Lisabona, aminteşte AFP. Provocator fără greutate, Klaus a refuzat deja să ridice drapelul european la Castelul din Praga în ziua aderării Republicii Cehe la UE, la 1 mai 2004, spunând că ţara sa „nu este o provincie a UE“. Republica Cehă va prelua preşedinţia rotativă a UE la 1 ianuarie, în timp ce procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona este suspendat în această ţară de la sfârşitul lunii aprilie. Fără discriminare în rândul băncilor Comisia Europeană (CE) cere guvernelor din statele membre UE să evite acordarea de privilegii băncilor locale, în dauna instituţiilor de credit străine, transmite Reuters. „Regulile Uniunii Europene (UE) de acordare a ajutorului din partea statului cer ca măsurile aplicate să nu provoace probleme legate de competiţie, cum ar fi discriminarea instituţiilor de credit cu baza în alte state membre“, se arată într-un comunicat al CE. O problemă de competiţie ar fi şi dacă un plan de salvare permite băncilor beneficiare să atragă în mod nedrept afaceri noi doar datorită sprijinului guvernului.