Pe scurt
Chirie de 1.800 de euro pentru un apartament cu trei camere
Locuinţele din ansamblurile rezidenţiale noi sunt scoase acum la închiriere pe sume ce depăşesc cu mult pe cele cerute pe apartamentele vechi, dar şi o eventuală rată la bancă pentru cumpărarea apartamentului. Chiar dacă este vorba despre un nou segment de piaţă în imobiliare, cu o ofertă care s-a majorat simţitor în ultimele luni, aceasta vine ca urmare a reducerii numărului de tranzacţii la cumpărare. „Numărul de tranzacţii a fost mic şi pentru apartamentele vechi, dar şi pentru cele noi. Cei care au achiziţionat apartamente noi trebuie să le dea o întrebuinţare, astfel că le închiriază. Dacă piaţa îşi va reveni, probabil că vor încerca să le vândă“, spune Ion Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare. Spre exemplu, în Quadra Place, un ansamblu rezidenţial situat în Parcul Politehnicii, zona Militari, care s-a vândut foarte bine, asta şi datorită preţului mic cu care s-a început vânzarea, acum, pentru o garsonieră se cere o chirie de 400-500 de euro. În acelaşi ansamblu rezidenţial, pentru un apartament cu două camere se cer 700-800 de euro lunar, în vreme ce pentru un apartament cu trei camere se cer 900-1.000 de euro. În Confort Park, ansamblu rezidenţial construit în zona Vitan-Bârzeşti, se cer 700 de euro/lună pentru un apartament cu două camere, în vreme ce pentru unul cu trei camere se ajunge la 900-1.000 de euro. În Central Park, ansamblu situat pe Ştefan cel Mare, preţurile cerute sunt mai mari: 1.200 de euro/lună pentru un apartament cu două camere şi peste 1.800 de euro/lună pentru unul cu trei camere. Piaţa construcţiilor din românia se bazează pe fonduri europene Piaţa românească a construcţiilor îşi va tempera ritmul de creştere, pe fondul turbulenţelor înregistrate pe pieţele financiare, însă antreprenorii din construcţii mizează pe dezvoltarea lucrărilor de infrastructură şi a lucrărilor agro-industriale, acestea fiind susţinute şi de fonduri nerambursabile din partea UE. Calculul se bazează pe faptul că, în perioada 2008-2009, România beneficiază de fonduri nerambursabile, prin programul ISPA, în valoare de 850 de milioane de euro, din partea Uniunii Europene şi peste opt miliarde pentru agricultură în perioada 2008-2013, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. În acest context, pentru anul 2009, a fost estimat un ritm de creştere diminuat la 10-15% în construcţii, faţă de 28% - nivelul prognozat pentru 2008. De altfel, piaţa construcţiilor este strâns legată de piaţa imobiliară şi va fi influenţată, în schimb construcţiile de infrastructură si cele industriale vor creşte, scrie „România Liberă“, citându-l pe Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii. În plus, acesta apreciază că speculatorii vor fi cei mai afectaţi. Totuşi, ca în multe alte situaţii în România, şi aceasta este o piaţă aparte, faţă de alte pieţe europene.