Pe scurt

Data: 10 Septembrie 2008

Un nou festival de film la Piatra Neamţ

Municipiul Piatra Neamţ va fi, în ianuarie 2009, gazda primei ediţii a Festivalului de Piatra, un festival de scurt-metraj şi film documentar. Iniţiativa organizării aparţine tânărului regizor Andrei Dăscălescu, originar din Piatra Neamţ. Acesta şi-a propus să facă din Festivalul de Piatra un punct de întâlnire şi de lărgire a orizonturilor tinerilor cineaşti români, prin cunoaşterea unor realizatori consacraţi din ţară şi străinătate. „Municipiul Piatra Neamţ merită un asemenea eveniment de natură să promoveze oraşul pe harta internaţională a cinematografiei“, a spus regizorul Andrei Dăscălescu, conform Agerpres. Festivalul de Piatra va fi sponsorizat de municipalitatea pietreană. Andrei Dăscălescu a absolvit Facultatea de film „I. L. Caragiale“ din Bucureşti, a participat la numeroase festivaluri de film din ţară şi străinătate (Amsterdam, Lisabona) şi a obţinut premiul pentru cel mai bun film experimental la Festivalul Internaţional de film „Cinemaiubit“ 2007. Arhitectura românească, prezentată la Veneţia Fundaţia Arhitext design, cu sprijinul MCC, prin programul Promocult, şi în colaborare cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, va prezenta, vineri, proiectele a doi dintre cei mai reprezentativi arhitecţi români contemporani, Radu Mihăilescu şi Vlad Arsene. Expoziţia, având titlul sugestiv „Două linii: global şi local“, va întruni prezentarea proiectelor şi sublinierea demersurilor arhitecturale a doi dintre arhitecţii români contemporani importanţi: Vlad Arsene, care construieşte în acord cu tendinţele occidentale, în special americane, şi Radu Mihailescu, arhitect care este deschis spiritului local. La vernisajul de vineri, vor fi prezenţi autorii lucrărilor expuse, Radu Mihăilescu şi Vlad Arsene, şi curatorul expoziţiei, Arpad Zachi. Expoziţia va fi deschisă publicului până pe data de 4 octombrie. Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie Cercul Militar Cluj a început încă din acest an pregătirile pentru cea de-a opta ediţie a Festivalului Naţional al Cântecului de Cătănie - cea mai prestigioasă manifestare de gen din România. De asemenea, la Cercul Militar va avea loc, la începutul lunii octombrie, Festivalul Muzicii de Cameră, iar între 20 şi 24 octombrie, Festivalul Teatrelor de Păpuşi şi de Marionete, urmat de Festivalul de Muzică Folk, între 29 şi 31 octombrie. Instituţia colaborează în activităţile sale cu Teatrul Naţional, Opera Română, Filarmonica de stat, Studioul Teritorial de Radio, TVR Cluj, Casa de cultură a Studenţilor, Casa municipală de cultură, Centrul Judeţean de Prevenire şi Consiliere Antidrog şi Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei Populare. Multe dintre evenimente au fost organizate cu sprijinul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, al Facultăţii de Teologie şi al Institutului Teologic Ortodox, precizează şeful Cercului Militar Cluj.