Pe scurt

Data: 22 Iulie 2008

Cămin de bătrâni, la Drobeta Turnu-Severin

Un cămin de bătrâni, cu o capacitate de 40 locuri, va fi înfiinţat într-o bază de agrement dezafectată, a anunţat primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin, Constantin Gheorghe. Potrivit edilului, prin reabilitarea unui bloc din zona montană Gura Văii, achiziţionat de administraţia locală de la proprietarul Bazei Turistice pentru Tineret (BTT), bătrânii instituţionalizaţi în centre similare din Mehedinţi şi alte judeţe ale ţării vor putea fi cât mai aproape de locurile în care au trăit. „Valoarea lucrărilor executate pentru modernizarea la standarde europene a acestei infrastructuri sociale se ridică la circa 500 de mii de lei. Bătrânii vor avea la dispoziţie dormitoare, bucătărie, uscătorie şi cabinete medicale“, a precizat Constantin Gheorghe. De asemenea, edilul a anunţat că Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin va transforma spaţiile unui alt bloc intrat în patrimoniul său în locuinţe sociale. Plajele au fost curăţate de alge Zeci de tone de alge verzi au fost colectate şi transportate de pe litoral, până luni după amiază, de ehipele de salubrizare şi ecologizare ale Direcţiei Apelor Dobrogea - Litoral (DADL), după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, „mareea verde“ inundase majoritatea plajelor turistice din staţiuni. Purtătorul de cuvânt al DADL, Cătălin Anton, a precizat că, duminică seara, după plecarea turiştilor de pe plaje, reprezentanţii direcţiei au intervenit cu utilaje, pentru a aduna algele scoase de mare la ţărm, astfel că, luni dimineaţă, turiştii s-au putut bucura de soare şi mare, fără disconfortul produs de plantele subacvatice. „S-a intervenit în staţiunile Mamaia, Eforie Sud, Costineşti, Olimp, Jupiter, Venus, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, cu peste 40 de muncitori şi 11 utilaje, fiind colectate pe timpul nopţii şi transportate la gropile ecologice peste 70 de tone de alge. Statistic, constatăm că, în 2006, a fost colectată o cantitate de 23.500 de tone de alge, iar în 2007, 40 de mii de tone de alge. Potrivit specialiştilor, fenomenul este normal, şi apare în timpul verii, când, la temperaturi ridicate, cresc şi concentraţiile de nutrienţi din apă, dezvoltarea excesivă a algelor macro-celulare verzi fiind, în esenţă, un indicator de însănătoşire a calităţii mediului marin“, a precizat reprezentantul DADL.