Pe scurt
Grevă, în portul Constanţa
Angajaţii din portul Constanţa Sud Agigea au intrat în grevă generală. Cei aproape 550 de salariaţi ai societăţii Constanţa South Container Terminal (CSCT), din Portul Constanţa Sud-Agigea, au declanşat, ieri dimineaţă, greva generală, după ce, miercuri, a eşuat şi ultima rundă de negocieri cu reprezentanţii patronatului. Potrivit liderului Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP), Costel Petre, greva generală a început la ora 6:00, cu cei 200 de angajaţi din schimbul de dimineaţă, iar, pe parcursul zilei, toţi salariaţii au aderat la conflictul de muncă. „Noi suntem hotărâţi să ducem conflictul până la capăt, adică până când vom obţine ceea ce am cerut de la început. Am comunicat administraţiei că nu se poate negocia acordarea sporului de vechime, aşa cum este stipulat şi în contractul pe ramură, programul stabil de lucru şi majorarea salariului cu 700 de lei. Acestea sunt, de altfel, condiţiile minime pentru a reveni la lucru şi am convingerea că patronatul va lua în calcul toate opţiunile posibile pentru încheierea conflictului. În scurt timp, va constata că cel mai ieftin este să acorde majorările salariale cerute“, a precizat Costel Petre. În replică la solicitările sindicatului, adminstraţia CSCT a oferit o creştere salarială de 375 de lei pentru fiecare salariat. „Noi considerăm nejustificat acest protest, pentru că angajaţii au beneficiat, în general, de o creştere salarială anuală peste rata inflaţiei. Chiar dacă se ia în calcul cel mai scăzut salariu din societate, angajaţii noştri câştigă de cinci ori salariul minim din România“, a precizat purtătorul de cuvânt al CSCT, Claudia Zeca. Tratament gratuit, pentru salariaţii din mediul radioactiv Salariaţii care lucrează în mediu radioactiv, zona I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere vor beneficia de bilete de tratament balnear gratuite, potrivit unei decizii adoptate, miercuri, de Guvern. Biletele vor fi acordate cu încadrarea în numărul total de bilete de tratament, aprobate cu această destinaţie în legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, cu respectarea criteriilor aprobate de Casa Naţională de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Numărul maxim de bilete gratuite de tratament balnear ce se vor acorda în 2008 este de 60 de mii. Dreptul la bilete gratuite de tratament pentru salariaţii din domeniul radioactiv a fost stabilit prin HCM nr. 475/1960. În temeiul acestei reglementări, salariaţii din domeniul menţionat au beneficiat, până în anul 1995, de bilete gratuite, prin intermediul Ministerului Muncii. În perioada 1996-2007, biletele de tratament balnear gratuite pentru salariaţii care lucrează în domeniul radioactiv s-au acordat în temeiul legilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat. Compania Naţională a Uraniului Bucureşti este unicul producător intern al uraniului necesar producerii combustibilului nuclear pentru Centrala de la Cernavodă.