Pe scurt

Data: 06 Iunie 2008

Târgul meşterilor populari, la Arad

Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, organizează la finele acestei săptămâni, în Piaţa Avram Iancu din municipiu, cea de-a şasea ediţie a Târgului meşterilor populari. În cadrul târgului, vor fi prezenţi peste de 50 de meşteri populari din judeţele Arad, Hunedoara, Alba, Bihor, Argeş, Suceava, Gorj, Vâlcea, Mureş, Dolj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Harghita. Oferta va fi foarte diversificată, de la ceramică provenind din diferite centre de olarit din România, la ţesături şi textile, de la măşti populare, la împletituri de nuiele, pictură naivă, icoane pe lemn şi sticlă, de la ouă încondeiate, linguri de lemn, furci de lemn, la instrumente muzicale, obiecte de podoabă, pălării şi costume populare. Spectacol zburător, deasupra Sibiului Un „nor“ de căluţi de mare, peşti, crabi, meduze, sepii şi alte vietăţi marine gigantice, însufleţite de peste două sute de metri cubi de heliu, au plutit, miercuri noaptea, deasupra centrului oraşului. Povestea, realizată de artiştii francezi de la Plasticians Volants, s-a petrecut deasupra caselor din centrul Sibiului, sub privirile spectatorilor. Pentru a da viaţă personajelor marine, artiştii francezi au folosit 210 metri cubi de heliu. Spectacolul a inclus şi focuri de artificii impresionante. Plasticians Volants au deschis Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, Cupa Mondială din 1998, ediţia din 2003 a Turului Franţei şi au dat tonul manifestărilor culturale anul trecut, în Luxemburg. Francezii vor susţine reprezentaţii de stradă la Sibiu în 6 şi 8 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru. Proverbele românilor, expuse la Universitatea din Bucureşti Proiectul „Strada Cărţii“, din cadrul programului de artă publică şi comunitară „I love Bucharest“, a ajuns la a doua ediţie, în cadrul căreia proverbele românilor, alese de bucureşteni, sunt printate pe bannere montate în Piaţa Universităţii, pe o perioadă de două luni. După ce, anul trecut, proiectul „Strada Cărţii“ a dat o altă faţă zonei vânzătorilor de carte veche de la Universitate, pictând dulapurile lor de metal şi printând o selecţie de citate pe baza celor oferite de trecători, anul acesta, proiectul continuă prin imprimarea proverbelor româneşti pe bannere. Astfel, în luna aprilie, bucureştenii au scris proverbe, selectate, ulterior, de mai mulţi artişti, acestea fiind acum imprimate pe bannere montate la Universitate, pentru o perioadă de două luni. O altă componentă a programului este proiectul „metroArt“, care constă în intervenţii artistice în două staţii de metrou: Gara de Nord şi Piaţa Victoriei.