Pe scurt

Data: 01 Iunie 2008

Maşinile din programul „Rabla“, împărţite între 22 de producători

Autoturismele incluse în programul de înnoire a parcului auto, în număr de 40.000, au fost distribuite către 22 de producători şi importatori, mai mult de jumătate dintre maşini, peste 25.000, revenind mărcilor Dacia, Daewoo, Renault-Nissan, Fiat, Hyundai, Suzuki, Opel şi Chevrolet. Numărul de autoturisme, precum şi suma alocată pentru fiecare producător validat, în parte, s-a făcut prin aplicarea unui coeficient de proporţionalitate obţinut din raportul dintre suma alocată şi suma totală solicitată, decizia finală fiind luată, vineri, de Comitetul de Avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Astfel, din cele 40.000 de autovehicule vechi pe care autorităţile intenţionează să le scoată din uz prin programul „Rabla“, 25.592 de unităţi vor fi furnizate de producătorii şi importatorii amintiţi, fiecare participând cu 3.199 de autovehicule. Metrourile vechi vor fi scoase din uz sau modernizate Trenurile vechi de metrou vor fi scoase din uz sau modernizate, până în 2014, au anunţat, vineri, reprezentanţii companiilor Metrorex şi Alstom. „În baza contractului de mentenanţă pe care îl avem cu Metrorex, trebuie şi să modernizăm trenuri. În prezent, efectuăm o analiză tehnico-economică, să vedem dacă merită să le recondiţionăm sau dacă este mai avantajos ca Metrorex să cumpere trenuri noi“, a declarat, vineri, directorul general al Alstom Transport România, Gabriel Stanciu, la un seminar pe tema transporturilor, organizat la Poiana Braşov. Există şapte sau opt variante prin care trenurile vechi, de tip IVA, pot fi modernizate, acestea variind de la înlocuirea pieselor care prezintă cele mai dese defecţiuni, cum ar fi uşile, până la schimbarea motoarelor. „Metrorex va lua o decizie cu privire la aceste trenuri, fiind analizate mai multe variante, fie modernizarea totală, fie parţială, fie achiziţionarea altora“, a declarat şeful Serviciului Material Rulant din Metrorex, Daniel Tudorache. În prezent, există în exploatare 150 de vagoane de tip IVA, fabricate la Arad, însă numărul acestora va fi suplimentat cu 30 de unităţi, odată cu deschiderea liniei Nicolae Grigorescu-Policolor. CFR Călători va transporta autoturismele călătorilor CFR Călători va lansa un serviciu de transport al autoturismelor, destinat călătorilor care utilizează trenurile de noapte, urmând să fie instalate, la finele anului, rampe de încărcare şi descărcare în gările din Bucureşti, Arad, Constanţa şi Oradea. „Suntem în faza de pregătire a licitaţiei pentru achiziţia de rampe de încărcare/descărcare şi vom lua, pentru început, şase rampe mobile, care vor fi montate la sfârşitul anului în Bucureşti, Arad, Constanţa şi Oradea“, a declarat, vineri, directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, într-un seminar pe tema transporturilor, organizat la Poiana Braşov. Serviciul se adresează persoanelor care călătoresc în străinătate sau în ţară şi au nevoie, la destinaţie, de autoturism. „Momentan, ne gândim să facem în aşa fel încât cei care circulă cu vagonul de dormit să aibă inclus în bilet preţul acestui serviciu. Este un serviciu suplimentar şi va costa în plus, dar încercăm să îl facem atractiv“, a spus Noapteş.