Pe scurt
Românii nu mai vor să muncească în Irlanda
Doar 2.846 de cetăţeni români s-au înregistrat oficial în societatea irlandeză în primele 4 luni ale acestui an, faţă de 7.258 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul nu este un indicator al românilor care au venit în Irlanda după 1 ianuarie 2008, ci doar al celor care au aplicat pentru PPS number (Personal Public Service Number), necesar oricărei persoane (irlandeze sau non-irlandeze) pentru a se putea angaja legal, a lucra ca persoana fizică autorizată, a beneficia de asistenţă socială sau pentru asigurări medicale. Numărul PPS mai este obligatoriu şi pentru deschiderea de conturi bancare în Irlanda sau pentru a putea aplica la şcoala de şoferi. Imigranţii polonezi rămân în continuare cea mai importantă comunitate straină din cele 12 ţări din Europa Centrală şi de Est care au aderat la UE după 1 ianuarie 2004. Din cele 26.000 de numere PPS emise pentru aceste ţări în 2008, peste 15.000 aparţin cetăţenilor polonezi. Românii sunt pe locul secund în acest clasament, urmaţi de lituanieni, slovaci şi maghiari. Doar cetăţenii români şi bulgari mai au nevoie de permise de muncă pentru a munci legal în Irlanda. Regina investeşte într-o turbină eoliană Regina Elizabeta a Marii Britanii investeşte în cea mai mare turbină eoliană din lume prin intermediul companiei sale Crown Estate, informează Reuters. Crown Estate, care deţine cea mai mare parte din bazinul marin al coastelor britanice, închiriază de obicei pământul pe care îl deţine pentru proiecte eoliene, dar nu a investit până acum în turbine. Investiţia va fi realizată într-o turbină eoliană cu o capacitate de 7,5 megawatti, cea mai mare din lume. „Este un lucru pe care nu l-am mai făcut niciodată şi cred că va mira anumite persoane“, a declarat Ben Varton, managerul Crwon Estate pentru ferme eoliene. Acesta consideră că investiţia va duce la depăşirea dificultăţilor pentru alimentarea turbinelor, una dintre constrângerile pentru construcţia lor la depărtare de ţărm. Turbina va fi construită de firma londoneză Clipper Windpower şi va fi operaţională pâna în 2010, iar toată electricitatea generată va fi vândută reţelelor naţionale. Noi membri în Consiliul Drepturilor Omului al ONU Franţa şi Marea Britanie au fost alese în Consiliul Drepturilor Omului din cadrul ONU, învingând la limită Spania, informează AP. Candidaţii la un loc în Consiliu sunt aleşi de grupurile regionale, înainte ca toate cele 192 de ţări membre ale Adunării generale a ONU să decidă prin buletine de vot secrete. Pentru cele două locuri disponibile în grupul ţărilor occidentale, Franţa a primit 123 de voturi, Marea Britanie - 120, iar Spania - 119. Pentru regiunea asiatică, Japonia, Bahrein, Coreea de Sud şi Pakistan au devansat ca număr de voturi Sri Lanka şi Timorul Oriental. Pentru Europa de Est, Slovacia şi Ucraina au fost preferate Serbiei şi Republicii Cehe. Consiliul drepturilor omului este din 2006 organ interguvernamental principal al Naţiunilor Unite pentru toate problemele referitoare la drepturile omului. Sediul său este la Geneva, Elveţia. Secretariatul consiliului este asigurat de Înaltul comisariat al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, iar preşedinte al Consiliului este românul Doru Romulus Costea.