Pe scurt
Muzeul Satului Bănăţean, atracţie pentru timişoreni
Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara ar putea deveni unul dintre principalele locuri de agrement estival pentru turişti şi localnici, valoarea proiectului de modernizare ajungând la aproape 4.500.000 de lei. Jana Lavrits, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean a spus că „Printre punctele de atracţie din acest spaţiu, se numără şi amenajarea unui han, aidoma celor care existau în Timişoara veacurilor trecute, a unei alei a meşteşugarilor şi aleea etniilor“. Complexul de case ce alcătuiesc Aleea etniilor este realizat de Muzeul Satului împreună cu comunităţile din zonă, unele fiind terminate, altele în fază de construcţie. Muzeul Satului Bănăţean, aflat în proprietatea CJ Timiş, este singurul din ţară care cuprinde şi centrul civic al satului (primărie, biserică, şcoală, casa naţională sau de cultură şi birtul). Casa Naţională beneficiază şi de o scena în aer liber, unde, cu mulţi ani în urmă, se încingeau horele satului. A doua ediţie a „Nopţii Albe a Galeriilor“, la Bucureşti A doua ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor va avea loc vineri, la Bucureşti, urmând să cuprindă 14 galerii în care vor expune şi vor performa peste 70 de artişti. Pe lângă expoziţiile curente găzduite, galeriile propun şi programe speciale cu performance-uri, concerte, workshopuri şi proiecţii video. De asemenea, câteva dintre galerii vor avea vernisaje chiar în timpul Nopţii Albe. Acest proiect a apărut în 2007 ca o continuare a succesului înregistrat cu Noaptea Muzeelor, dorind să vină în întâmpinarea interesului publicului pentru acest gen de evenimente. Noaptea Albă a Galeriilor este organizată de Asociaţia „Collage City. Arta. Arhitectură“, în parteneriat cu Peggy Production şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Teatrul Masca împlineşte 18 ani Bucureştenii sunt invitaţi, sâmbătă, în Parcul Herăstrău, la sărbătorirea împlinirii a 18 ani de existenţă a Teatrului Masca, prilej cu care va avea loc şi premiera piesei „Actorii“. Teatrul Masca a fost înfiinţat pe 24 mai 1990, de către actorul Mihai Mălaimare şi este o instituţie culturală care îmbină, în spectacolele sale, interpretarea actoricească cu pantomima, gestica şi expresia corporală, propunându-şi să dea naştere unui „altfel“ de teatru. De-a lungul existenţei sale, teatrul s-a făcut remarcat prin mai multe proiecte culturale, spectacolele de la metrou. Anul acesta, UNITER a decis să-i acorde Premiul special pentru performanţa în teatrul non-verbal. „Teatrul Masca va sărbători cei 18 ani de existenţă prin trei piese de teatru, premiera „Actorii“, un spectacol despre condiţia actorului în teatrul de stradă, „Gardienii veseli“, o călătorie în timp şi spaţiu prin intermediul unui cor inedit şi „Fior DâÁmor in Bucuresci“, o poveste interbelică.