Pe scurt
CFR Călători va fi obligată să-şi asigure pasagerii
Măsura va intra în vigoare peste un an şi jumătate. Cei care călătoresc cu trenul, victime ale accidentelor feroviare, sau familiile acestora, în cazul decesului primilor, vor primi despăgubiri începând cu 3 decembrie 2009, după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1371/2007 al Parlamentului European. Acesta se referă la „drepturile şi obligaţiile pasagerilor pe calea ferată“. Regulamentul a fost adoptat la finele anului trecut, dar intră în vigoare la doi ani de la adoptarea sa. Adoptarea acestui act va obliga societatea CFR Călători să ofere o asigurare pasagerilor. „Conducerile căilor ferate trebuie să fie obligate să asigure, sau să aibă aranjamente similare, pentru daunele călătorilor, în eventualitatea unui accident“, arată documentul. Pentru a îndeplini cerinţele, societatea CFR Călători va trebui ca, anul viitor, să-şi aleagă un asigurător. „Asigurarea ar putea fi făcută de o societate specializată care să fie în cadrul CFR Călători, dar care, la rândul ei, va trebui să se reasigure, sau de o societate de asigurări care va fi aleasă printr-o licitaţie“, spune Alexandru Noapteş, director general al CFR Călători. Rambursarea anticipată a creditelor, fără penalizări Românii care vor să ramburseze anticipat un împrumut nu vor mai plăti taxă de penalizare. Specialiştii în drept civil spun că acest comision este abuziv, iar Uniunea Europeană a decis să îl elimine, în următorii doi ani. În cazul leasingului, rambursarea anticipată costă mai mult. Conform contractului, clienţii care plătesc în avans vor suporta, pe lângă taxa de penalizare, şi o serie de consecinţe fiscale. Taxa percepută pentru plata în avans a datoriei poate ajunge chiar până la 7%. Există două bănci care au exclus comisionul de rambursare anticipată, dar asta nu înseamnă costuri mai mici pentru clienţi. În astfel de cazuri, banca percepe un comision iniţial mai ridicat. Există instituţii de credit care elimină penalizarea după câţiva ani de la acordarea împrumutului. Unele credite pot fi rambursate în avans băncii chiar după primul an, fără comision. O altă schemă de penalizare practicată de bănci este aceea a comisioanelor descrescătoare. Deocamdată însă singura soluţie pentru clienţii care nu vor să plătească taxă de rambursare anticipată este să dea banca în judecată. BERD şi Raiffeisen acordă credite pentru Ucraina şi Bosnia-Herţegovina Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Raiffeisen International vor acorda Ucrainei şi Bosniei-Herţegovina credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi credite ipotecare, potrivit unui comunicat BERD. Raiffeisen Bank Aval, a doua bancă ca mărime din Ucraina, va beneficia de un credit în valoare de 50 de milioane de dolari (32 de milioane de euro), pentru finanţarea creditelor ipotecare rezidenţiale în Ucraina. Raiffeisen Bank din Bosnia-Herzegovina va primi 30 de milioane de euro pentru a continua investiţiile în întreprinderile mici şi mijlocii din ţară, ţinând cont de perspectivele de dezvoltare ale regiunii. Divizia de leasing a băncii va primi 10 milioane de euro pentru a continua finanţarea. închirierilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii.