Pe scurt
Timişoara a rămas fără vatmani
Sistemul de transport în comun din Timişoara are 50 de posturi libere de vatman şi şofer de autobuz, însă nu există doritori să se angajeze. Directorul Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT), Eugen Stănescu, a declarat că salariul unui astfel de angajat este cuprins între 1.500-1.600 de lei şi poate ajunge până la 2 mii de lei, dacă se fac ore suplimentare. Criza de vatmani se răsfrânge asupra actualilor conducători, care sunt solicitaţi să facă ore suplimentare, dar şi asupra dezvoltării transportului în comun, deoarece este blocată înfiinţarea de noi linii sau extinderea celor existente. „Facem cursuri de şcolarizare, dar mulţi dintre cursanţi pleacă înainte de a intra în pâine. Condiţiile pe care le cerem sunt: 21 de ani împliniţi, minimum opt clase, domiciliul în oraş şi, evident, să treacă testele psihologice“, a precizat directorul RATT. În momentul de faţă, regia are sub contract un număr de 400 de şoferi şi vatmani. Autoturismele abandonate, în atenţia autorităţilor Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 a identificat, în ultimele două luni, un număr de 351 de autovehicule abandonate pe domeniul public. Din totalul autovehiculelor abandonate, 11 au fost ridicate de reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public (ADS) Sector 1, alte 177 de proprietari, în urma somaţiilor aplicate, iar pentru restul de 163 de autovehicule a fost iniţiată procedura de ridicare. În aceeaşi perioadă, au fost soluţionate 176 de sesizări privind ocuparea abuzivă a locurilor de parcare, fiind aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale pentru cazurile deosebite, în care conducătorii auto nu s-au conformat termenelor de ridicare a autoturismelor. În conformitate cu prevederile Legii 421/2002, pentru autovehiculele fără elemente de identificare se întocmesc procese verbale de constatare, în prezenţa a doi martori, iar, în cazul maşinilor care au proprietar, se aplică somaţii pentru eliberarea domeniului public. După întocmirea proceselor verbale de constatare, lista autovehiculelor se publică într-un cotidian central şi se afişează la sediul Primăriei sectorului. În baza dispoziţiei primarului de sector, aceste autovehicule sunt considerate fără stăpân sau abandonate şi sunt ridicate de Administraţia Domeniului Public. Conform prevederilor legii, maşinile nerevendicate de eventualii proprietari în termen de 30 de zile sunt duse la REMAT.