Pe scurt
Jurnaliştii germani „investighează“ tradiţiile maramureşene
O echipă a televiziunii publice germane ARD se află în această perioadă în Maramureş, pentru a realiza un reportaj despre tradiţiile ţărăneşti şi despre zona de graniţă a României. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş, Iulia Utan, care a fost şi ghidul echipei de la ARD tv, a declarat că jurnaliştii germani s-au arătat interesaţi de modul în care se conservă tradiţiile în Maramureş şi, în altă ordine de idei, cum se face paza graniţei cu Ucraina. „Jurnaliştii germani au vizitat satul Botiza, una dintre cele mai renumite localităţi rurale pentru practicarea agroturismului, fiind interesaţi de modul în care s-a reuşit conservarea tradiţiilor populare. A mai fost vizitat Cimitirul Vesel din Săpânţa şi o serie de alte sate. Echipa de ziarişti germani a filmat, de asemenea, modul cum poliţiştii de frontieră asigură securitatea graniţei cu Ucraina. Unul dintre punctele filmării l-a constituit o patrulare cu barca pe râul transfrontalier Tisa, deoarece o bună partea a graniţei României cu Ucraina e de-a lungul râului“, a precizat Iulia Utan. Conform reprezentantului Poliţiei de Frontieră, gazetarii de la ARD tv au rămas surprinşi de interesul ţăranilor din Maramureş de a-şi păstra tradiţiile populare, de a proteja natura, de respectul acordat credinţei şi de casele din lemn, vechi de sute de ani, care încă mai sunt locuite de generaţiile tinere. Ajutoare umanitare pentru bătrâni Aproximativ 100 de bătrâni, cu vârste de peste 68 ani şi cu venituri sub 300 de lei, din localităţile Dubova, Eibenthal şi Şviniţa, judeţul Mehedinţi, au beneficiat, în perioada 15-18 aprilie, de ajutoare umanitare. Preşedintele Filialei Mehedinţi a Crucii Roşii, Elena Coardă, a declarat că pachetele cu produse alimentare, ce conţineau ulei, ouă, făină şi zahăr - în valoare totală de 4 mii de euro -, au fost acordate în urma realizării unor anchete sociale. „Atenţia noastră a fost îndreptată în special spre bătrânii singuri, care acum, în preajma sărbătorilor pascale, se confruntă cu lipsuri de alimente. Am dorit să le aducem în casă un strop de bucurie şi speranţa că cineva se mai află lângă ei“, a spus reprezentantul Crucii Roşii. Suma utilizată pentru achiziţionarea produselor alimentare distribuite a fost colectată printr-un teledon organizat în luna septembrie 2007, de Societatea Naţională Crucea Roşie România.