Pe scurt
Profesorii titluari pot concura pentru posturile de conducere din şcoli
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a obţinut în instanţă dreptul ca profesorii titulari, indiferent de vârstă, să poată participa la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ. FSLI, prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, a obţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, constatarea nelegalităţii dispoziţiilor art. 2 alin.(1) lit. f) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul MEC nr. 3142/2006 şi modificată prin Ordinul nr. 5617/2006. Ca urmare a acestei decizii civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pot participa la concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi cadrele didactice titulare, indiferent de vârsta pe care o au la data susţinerii concursului. FSLI a solicitat MECT modificarea de urgenţă a Metodologiei. Fonduri publice de peste 2.000 de milioane de lei pentru cercetare Universităţile şi insitutele de cercetare vor afla cum pot folosi peste 2.000 de milioane de lei pentru a-şi dota laboratoarele şi a promova rezultatele cercetărilor. Luni, 25 februarie, la ora 9:00, în Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi va avea loc prezentarea programului „Capacităţi“ din cadrul Planului Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare II pe perioada 2007-2013. Scopul programului este alocarea de fonduri publice pentru dezvoltarea capacităţii sistemului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare de a fi promotorul dezvoltării economice durabile. Pentru aceasta, este prevăzut un buget de 2.025 milioane de lei. Programul va fi prezentat de Iulia Mihail, director al Direcţiei de Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. La eveniment vor fi invitaţi reprezentanţi din toate universităţile şi institutele de cercetare din regiunea Moldova. Cursuri de limbă română în Belgia Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, şi ministrul - preşedinte al Ministerului Educaţiei Comunităţii Franceze din Belgia - Wallonie/Bruxelles, Marie Arena, au semnat un parteneriat care prevede introducerea, din septembrie 2008, a cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie română în şcolile din comunitatea franceză din Belgia, unde învaţă copii români. „Este un proiect în beneficiul copiilor români, dar nu numai, care se materializează prin studierea limbii şi civilizaţiei româneşti pe baza modelului din Italia şi Spania“, a precizat ministrul Cristian Adomniţei. La rândul său, ministrul - preşedinte al Ministerului Educaţiei Comunităţii Franceze din Belgia - Wallonie/Bruxelles, Marie Arena, a remarcat că „Vreau să subliniez interesul nostru pentru implementarea acestui proiect în Comunitatea Franceză din Belgia, întrucât permite copiilor să ţină legătura cu ţările de origine“.