Pe scurt

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 14 Ianuarie 2008

Tabără pentru copiii cu risc de abandon şcolar, la Arieşeni

Începând de vineri, 11 ianuarie 2008, 30 de copii cu risc de abandon şcolar şi familial, proveniţi din zonele miniere ale Munţilor Apuseni, se află într-o tabără la Arieşeni. Acest lucru a fost posibil prin implementarea proiectului „Aripi spre viaţă“ de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă“ Alba Iulia. Proiectul este finanţat cu suma de 20.000 de lei de către Agenţia Naţională de Dezvoltare a Zonelor Miniere, prin Schema de granturi mici, informează Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia. Scopul taberei este acela de a oferi o şansă copiilor de a se recrea, bucurându-se de sporturile de iarnă (săniuş, schi) - pentru cea mai mare parte a acestora fiind prima dată când participă la o astfel de experienţă. Activităţile care se vor realiza în această tabără sunt: însuşirea, cu ajutorul unui instructor, a unor cunoştinţe elementare despre schiat, jocuri în aer liber, jocuri de logică, perspicacitate, excursii şi drumeţii organizate de doi socio-animatori. Se urmăreşte, de asemenea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi a relaţiilor interpersonale. Prin formarea acestor abilităţi se reduce riscul de excluziune socială în rândul copiilor proveniţi din familii sărace, copii cu risc de abandon şcolar şi familial, crescându-le şansele de integrare socială. 100 de copii la Centrul comunitar pentru tineret din Arhiepiscopia Clujului Începând din vara anului trecut, în cadrul Centrului social-misionar „Sf. Vasile cel Mare“ din Cluj, funcţionează Centrul comunitar pentru tineret, adresat copiilor din cartierul Mănăştur, informează Arhiepiscopia Clujului. Printre alte multe activităţi, centrul le propune copiilor: sportul, pianul, şahul, pictura etc. Programul de funcţionare este de luni până vineri, între orele 16-20, iar scopul lui este de a oferi un cadru organizat copiilor care doresc să-şi petreacă timpul liber într-un mod plăcut şi educativ, ca o alternativă pozitivă la tentaţiile cotidiene. În prezent, în proiect sunt înscrişi 100 de copii, dar se urmăreşte creşterea numărului celor care desfăşoară activităţi în cadrul centrului, până la câteva sute. Activităţile propuse copiilor sunt asigurate de profesori specializaţi voluntari şi plătiţi, centrul - care este situat în str. Aleea Moldoveanu nr. 3. - beneficiind şi de o bază logistică şi materiale didactice necesare unei bune desfăşurări a proiectului. În cadrul Centrului „Sfântul Vasile cel Mare“, patronat de Arhiepiscopia Clujului, se desfăşoară şi alte proiecte sociale destinate recuperării copiilor aflaţi în abandon şcolar. În cadrul Şcolii „Christiana“ funcţionează Cantina socială „Christiana“, care, zilnic, oferă o masă unui număr de 80 de persoane nevoiaşe, precum şi proiectul „Solidaritatea creştină“, destinat sprijinului cu alimente de bază pentru 250 de familii nevoiaşe.