Pe scurt
Se modifică acciza la ţuică
Ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, a anunţat că a pregătit o hotărâre de guvern pentru modificarea accizării băuturilor care se fabrică din fructe. El a precizat că se va reduce la zero acciza până la 100 de litri de băutură, la un sfert acciza între 100 şi 500 de litri şi la jumătate între 500 şi 1.000 de litri. „Beţi în sănătatea guvernului, după ce rezolvăm acest lucru, pentru că noi o să fim în corzi“, a spus Decebal Traian Remeş, referindu-se la începerea campaniei electorale. Potrivit Legii nr.571/2003, producătorii de palincă din fructe au fost obligaţi să plătească accize la fel ca şi producătorii de palincă din cereale. Producătorii susţin că profesori cu doctorat în domeniul agronomiei arată că, din 100 de kg porumb rezultă 80 de litri de spirt la 50 de grade tărie alcoolică, iar din 100 de kg de prune rezultă 8 litri palincă la 50 de grade tărie alcoolică adică de 10 ori mai puţin. Conform Codului Fiscal în vigoare, producătorii de palincă trebuie să plătească 750 euro/hl/alcool pur, iar pentru consum propriu au voie să producă în jur de 100 de litri de palincă la o acciză de 375 de euro. Conform evidenţelor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, 240 de palincii au figurat ca antrepozite fiscale. În prezent, doar două dintre acestea mai funcţionează conform legislaţiei adoptate de ţara noastră, în calitate de membru al Uniunii Europene. Aproape 200 de gări din România au rămas fără curent electric Aproape 200 de gări din România nu mai au curent electric din cauza unor datorii către Societatea Electrica, de aproape 600 de milioane de lei. „La ora actuală avem 196 de staţii fără curent, dar este vorba de staţii situate pe linii de mai mică importanţă, de staţii mici, însă, fără să fie afectate echipamentele de siguranţă a circulaţiei“, a declarat directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Constantin Manea. Acesta a precizat că nu este vorba de gările mari, deşi Gara din Sibiu este în reabilitare de un an şi jumătate şi, oricum, nu funcţionează la toată capacitatea. În ceea ce priveşte datoriile către Electrica, Manea a precizat că ar avea să plătească aproximativ jumătate din sumă. „Datoria către Electrica reprezintă 600 de milioane de lei şi este constituită din facturile restante, plus penalităţile. Jumătate din sumă am avea, valorificând nişte terenuri pe care le avem noi în zone de interes. Am putea să acoperim jumătate din această sumă, iar cealaltă jumătate, împreună cu ministerul, încercăm să obţinem o suplimentare a subvenţiei din partea statului pentru Compania de Călători. Aceasta se cere în mod justificat pentru toate plăţile care se fac de către Compania de Călători din fonduri proprii, fapt pentru care ei nu pot să ne plătească nouă o restanţă de vreo 300 de milioane“, a spus Manea. Directorul societăţii a precizat că în cazul în care primeşte subvenţia integrală din partea statului, atunci se poate acoperi datoria.