Pe scurt
Sfinţirea bisericii de la Dobrovăţ Ruşi
IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoti şi diaconi, va oficia duminică, 26 august 2007, slujba de sfinţire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ din parohia Dobrovăţ Ruşi. „Programul liturgic din ziua sfinţirii cuprinde slujba Aghiasmei mici, sfinţirea troiţei din faţa bisericii, slujba Utreniei, oficierea Sf. Liturghii arhiereşti, apoi slujba târnosirii bisericii, după care o agapă frăţească“, a declarat pentru Radio Trinitas, parohul de la Dobrovăţ Ruşi, pr. Nicolae Iftimie Pătrăcean. Parohia Dobrovăţ Ruşi a fost înfiinţată în 1912. În 23 martie 1999 s-a pus piatra de temelie a bisericii noi din parohie, care are hramul „Naşterea Maicii Domnului“. Lucrările de construcţie au început în 2000 şi s-au terminat în 2005. În 2006, s-a finalizat împodobire bisericii cu toate obiectele liturgice necesare şi cu tot mobilierul din interior. Ediţie a Bibliei cu litere mari Departamentul de Publicaţii al Episcopiei Ortodoxe Române din America cu sediul la Vatra Românească a pus, recent, spre vânzare o ediţie a Bibliei, cu litere mari, extrem de necesară pentru că, în general, toate volumele în limba română au crisul foarte mic. Varianta românească a Sfintei Scripturi editată cu litere mari poate fi achiziţionată şi de românii din Cleveland, prin intermediul parohiei ortodoxe române „Sfânta Maria“ din această localitate, informează Romanian Global News. Din cauza costului hârtiei şi a mărimii neobişnuite, această ediţie se vinde cu 50 de dolari exemplarul. Întrucât volumul şi greutatea fac transportul foarte costisitor, parohia a adus un număr limitat de Biblii, iar cei interesaţi, pot obţine un exemplar din această ediţie de la biserica parohiei. Manifestări religioase pentru ocrotirea naturii Duminică, 26 august 2007, la mănăstirea ortodoxă din Solan, va avea loc o zi de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei, informează Radio Trinitas. În 1989, patriarhul ecumenic Dimitrios I a hotărât să instaureze, la începutul lunii decembrie a fiecărui an, o sărbătoare dedicată apărării creaţiei. Iniţiativa sa a fost continuată şi de succesorul său, Bartolomeu I, sub oblăduirea căruia s-au organizat mai multe colocvii ştiinţifice şi teologice pe această temă. Colocviul va debuta cu o dezbatere asupra temei „A refuza riscul, nu înseamnă a refuza viaţa?“, prezentată de maica Hypandia, egumena mănăstirii, urmată apoi de alte prezentări ale părintelui Rabhi, ale părintelui Placide Deseille şi o masă rotundă, cu participarea diaconului Claude Hiffler.