Pe scurt
200 de ani de la sfinţirea bisericii din Pipirig
Biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din localitatea Pipirig, judeţul Neamţ, va sărbători sâmbătă, 1 septembrie a.c., 200 de ani de la sfinţirea primei biserici de pe aceste meleaguri, construită în anul 1807. Pentru a marca acest eveniment de aleasă bucurie, care marchează două secole de existenţă a parohiei Pipirig II, Protopopiatul Târgu Neamţ ,şi pentru a comemora cum se cuvine pe ctitorii şi binefăcătorii lăcaşului înălţat acum două secole, renovat şi reconstruit apoi de mai multe ori prin grija enoriaşilor, Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial, alături de preotul paroh Mihai Bistriţeanu, adresează credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi tuturor doritorilor, invitaţia de a participa, în ziua de 1 septembrie, începând cu ora 08:30, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de arhierei, condus de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care va fi urmată de parastasele şi slujbele de pomenire ale patriarhilor României, Nicodim şi Teoctist, precum şi de inaugurarea Muzeului Colecţiilor de obiecte bisericeşti şi agapa frăţească. Colocviu internaţional la Sibiu În perioada 27-28 august 2007, la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, va avea loc colocviul internaţional „Philosophical Concepts and Religious Metaphors: New Perspective son Phenomenology and Theology“ (Concepte filosofice şi metafore religioase: Noi perspective asupra fenomenologiei şi teologiei), informează mitropoliaardealului.ro. Evenimentul este organizat de Societatea Română pentru Fenomenologie şi face parte dintr-un program mult mai amplu, desfăşurat la Sibiu şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în perioada 27 august- 5 septembrie 2007. Acesta cuprinde un curs de vară, care are drept scop realizarea unor întâlniri şi discuţii între studenţii familiarizaţi cu fenomenologia şi teologia, sub îndrumarea unor profesori specializaţi în acest domeniu, încercându-se, în acelaşi timp, trasarea unor linii de confluenţă între cele două ştiinţe. Vor conferenţia mai mulţi profesori universitari de prestigiu din ţară şi din străinătate. Scandalul politicii demografice La ultima reuniune a Comitetului internaţional al organizaţiei mondiale „Amnesty International“, care a avut loc de curând în Mexic, s-a propus ca avortul să fie sustras de la sancţiunile penale, promovându-se „liberul exerciţiu al drepturilor sexuale şi reproductive“, informează Radio Vatican. Mai mult decât atât, în urma dezbaterilor, s-a hotărât să se propună trecerea avortului în lista drepturilor omului. Aceste propuneri ale organizaţiei au stârnit scandaluri în întreaga lume, mass-media catolică sesizând pericolul unor astfel de organizaţii care susţin practica întreruperii de sarcină şi chiar premiază ţările care adoptă politica de control demografic, precum China. „Amnesty International“ a fost înfiinţată în 1961 pentru apărarea drepturilor omului şi abolirea pedepsei cu moartea. Astăzi, organizaţia numără peste două milioane de aderenţi din întreaga lume.