Pe scurt
IMM-urile pot depune dosare de finanţare online
Firmele mici şi mijlocii pot depune, începând de ieri, online, dosarele pentru finanţarea programelor de investiţii, modernizare sau retehnologizare. Pentru asta, ministerul pentru IMM-uri are disponibil un buget de 40 de milioane de lei. Formularul de preselecţie care trebuie completat de solicitanţi va fi disponibil pe pagina de internet a ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Perioada de înregistrare a formularelor de preselecţie va fi de cinci zile lucrătoare, începând de ieri. După analizarea dosarelor, firmele mici şi mijlocii, declarate eligibile, vor beneficia de finanţări, care nu vor depăşi echivalentul în lei a 10.000 de euro, pentru cele nou-înfiinţate şi microîntreprinderi, şi echivalentul în lei a 50.000 de euro, în cazul firmelor mici şi mijlocii. Finanţarea va acoperi până la 60% din valoarea proiectului de investiţii. În plus, beneficiarii vor primi de la bănci un credit de finanţare, reprezentând minimum 25% din valoarea proiectului de investiţii. Preţul energiei electrice poate fi salvat de reactorul 2 Majorarea preţului la energia electrică în 2008 ar putea fi „împiedicată“ de darea în funcţiune în mod oficial a reactorului 2 de la Cernavodă, începând de luna viitoare. Aceasta, deoarece un reactor funcţional în plus va creşte ponderea de energie ieftină în mixul energetic destinat populaţiei, ştiut fiind că energia nucleară este mai puţin constisitoare decât cea termo sau hidro. Specialiştii în domeniu admit că, în discuţiile purtate în ultima vreme pe marginea eventualelor majorări de tarife pentru energia electrică livrată populaţiei, nu s-a ţinut cont de darea în exploatare comercială a reactorului 2 de la Cernavodă şi despre impactul asupra preţului la energia electrică de pe piaţa reglementată. Dacă Nuclearelectrica decide să livreze în continuare 60% din energia produsă pe piaţa reglementată, cantitatea de energie nucleară din coşul destinat consumatorilor captivi se va dubla. Preţul produselor agricole din Ungaria a crescut cu 6,4% Preţul produselor agricole din Ungaria a crescut în medie cu 6,4 procente, în iunie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, a informat Oficiul Central de Statistică, citat de MTI. Recoltele şi-au majorat preţul cu 12,6 procente în iunie, în timp ce preţul animalelor a scăzut cu 0,6 procente. În perioada ianuarie - iunie, preţul la producător a crescut cu 8,9 procente, faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce preţul recoltelor a crescut, în medie, cu 16,4 procente, iar preţul animalelor s-a majorat cu 0,9 procente. Comerţul agricol s-a redus cu 1,2 procente, în prima jumătate a anului, faţă de prima jumătate a anului trecut, ca urmare a faptului că preţul producţiei agricole a urcat cu 10,2 procente. Indicele preţului de consum al produselor agricole s-a majorat cu 5,7 procente anualizat, în prima jumătate a anului. Preţul cu amănuntul al recoltelor a crescut cu peste 10 procente anualizat, în prima jumătate a anului, în timp ce preţul animalelor a urcat cu un procent.