Pe scurt
TVA-ul la pâine ar putea fi redus
Reducerea TVA la pâine este o opţiune deschisă, dar trebuie evaluat impactul acestei măsuri şi capacitatea de administrare a sistemului fiscal, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. El a arătat, însă, că trebuie evaluat impactul unei asemenea măsuri, precum şi capacitatea sistemului fiscal de a o administra. Introducerea unei cote reduse de TVA la pâine a fost enumerată de ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, printre posibilele măsuri pentru prevenirea creşterii preţului, ca urmare a reducerii producţiei de grâu, provocată de secetă. Remeş a arătat însă că majorările de preţuri anunţate de firmele de panificaţie nu sunt justificate, pentru că preţul grâului nu este mare, comparativ cu anii trecuţi. Fermierii, obligaţi să cedeze 30% din cota de lapte la rezervă Fermierii care îşi transferă permanent cota de lapte sunt obligaţi să cedeze 30% din aceasta către rezerva naţională, faţă de numai 2% până în prezent, potrivit unei hotărâri a Guvernului privind modificarea metodologiei de acordare a cotei de lapte, publicată luni, în „Monitorul Oficial“ . „Modificările actului normativ au ca scop mărirea rezervei naţionale pentru cota de lapte şi vin în întâmpinarea nevoilor fermierilor care au primit o cotă mai mică decât capacitatea lor, din care fac parte şi fermierii care au dezvoltat ferme noi sau le-au modernizat pe cele existente“, a declarat directorul general al Departamentului de Alocare a Cotelor de Lapte (DACL), Lucian Elisei. Rezerva naţională este constituită din cotele nealocate şi este utilizată în cazul solicitărilor fermierilor care doresc mărirea cotei de lapte, a noilor producători sau celor care şi-au extins afacerea. Cota minimă care poate fi solicitată din rezervă este de zece tone. Totodată, actul normativ prevede ca fermierilor care nu au reuşit, pe parcursul unui an, să comercializeze cel puţin 70% din cota primită, să li se diminueze valoarea acesteia cu cantitatea neutilizată în anul respectiv, care va fi transferată la rezerva naţională. Românii au fost mai economi în luna iunie Economiile în lei ale populaţiei au ajuns, la sfârşitul lunii iunie, la 35,33 miliarde de lei, în urcare cu 46,4% faţă de perioada similară din 2006, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. În termeni reali, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 41,1%, faţă de sfârşitul lunii iunie a anului trecut, se arată într-un comunicat al BNR. Avansul faţă de luna mai a acestui an a fost de 3,5%. Economiile în valută ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 2,7% comparativ cu luna mai, dar au înregistrat o creştere de 31,5% faţă de iunie 2006. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna iunie cu 2,2% faţă de luna mai, la 100,43 miliarde de lei. Totodată, comparativ cu iunie 2006, depozitele au urcat cu 23,5%. Economiile în lei ale persoanelor juridice, societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare, s-au majorat cu 3,8%, la 34,37 miliarde de lei. La sfârşitul lunii iunie, depozitele în lei ale persoanelor juridice au înregistrat o creştere de 17,2%, respectiv 12,9% în termeni reali, faţă de 30 iunie 2006.