Pe scurt
Mai scump pe litoral
Tarifele la hotelurile de pe litoral au crescut de ieri, 15 iulie, cu până la 30%, a declarat Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). „Majorarea tarifelor depinde de politica hotelurilor. Unii hotelieri pot opera majorări cu 10%, iar alţii cu până la 30%“, a precizat Bădulescu. Astfel, o camera la un hotel de două stele va costa între 250 şi 280 de lei pe noapte, la un hotel de trei stele între 300 şi 350 de lei, iar la un hotel de patru stele tarifele vor ajunge pâna la 600 de lei. De asemenea, la hotelurile de cinci stele de pe litoral, o cameră cu vedere spre mare va costa până la 800 de lei pe noapte din 15 iulie. Reprezentantul ANAT a precizat că majorarea a fost negociată cu agenţiile de turism încă din luna octombrie şi acest lucru se întâmplă în fiecare an deoarece în plin sezon creşte cererea. Noile tarife vor fi menţinute până la sfârşitul lunii august. În 2006, litoralul a fost vizitat de 900.000 de turişti, circa 50.000 fiind străini, în scădere, în special din cauza anulării unor contracte cu tour-operatorul german TUI. Bulgarii construiesc o centrală electrică eoliană Compania bulgară Innovation Company intenţionează să construiască o centrală energetică pe bază de energie solară, proiect evaluat la 220 de milioane de euro. Centrala va genera o energie electrică de 120 MWh şi o energie termică de 570 Mwh. Centrala va fi construită în parcul industrial high-tech din oraşul Shumen, a declarat preşedintele Consiliului Director al Companiei, Emil Minev. Proiectul va fi finanţat de fondul germano-elveţian ICS, iar construcţia va începe în anul 2008 pentru a se finaliza în anul 2011. Innovation Company îşi propune să construiască, în următorii patru ani, o reţea de instalaţii de energie solară în Ruse, Silistra, Shumen, Dobrich şi Varna. O fabrică pentru panouri solare cu o capacitate anuală de 10.000 de unităţi este, de asemenea, în proces. Seceta a scumpit legumele din Tulcea Comercianţii din pieţele tulcene au anunţat majorări ale preţurilor legumelor autohtone. Prima scumpire, potrivit directorului societăţii Bumbac, Marcel Trifan, va avea loc peste câteva zile la roşii, preţul unui kilogram urmând să ajungă la 2,5 lei, cu 7 bani mai mult decât cel de acum. „Nici la producătorii agricoli gălăţeni din Matca nu se mai găsesc roşii, iar pentru că transportul este scump, vor creşte implicit şi preţurile“, a declarat Marcel Trifan. El a mai spus că fructele româneşti nu se vor scumpi, dar pe piaţă vor predomina cele din import. „Producţia autohtonă de caise, de exemplu, este foarte slabă şi acum se aduc caise din Bulgaria. Până la finele lunii, se vor termina şi piersicile româneşti“, a adăugat Marcel Trifan. Potrivit sursei citate, majorarea preţurilor la legume este provocată şi de creşterea tarifelor percepute de producătorii agricoli, ale căror recolte au fost foarte slabe anul acesta, din cauza secetei. În pieţele din judeţul Tulcea, preţurile practicate la legume şi fructe sunt mai mari decât cele din Galaţi şi Constanţa, în medie cu 5 bani.