Pe ultimul loc la competențe digitale
Anul trecut, 55% din populaţia UE cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani avea cel puţin competenţe digitale de bază, ratele variind de la 83% în Ţările de Jos la 28% în România, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Printre factorii care influențează nivelul cunoștințelor digitale se numără studiile, vârsta sau genul. În UE, au competențe digitale 80% dintre persoanele cu nivel ridicat de educaţie și doar 34% dintre cele cu educaţie scăzută, diferența fiind de 46 puncte procentuale (pp). Cel mai semnificativ decalaj din acest punct de vedere a fost în Portugalia (66 pp), Grecia (63 pp) şi Malta (59 pp). În contrast, cel mai redus a fost în Estonia (12 pp), Finlanda (14 pp) şi Lituania (22 pp). Competenţa digitală este scăzută în rândul vârstnicilor, atât bărbaţi, cât şi femei. La categoria de vârstă 65-74 de ani, doar 34% dintre bărbaţi au abilități digitale comparativ cu 69% dintre cei de 25-34 de ani. Contrastul este și mai pronunțat la femei: 71% cu vârsta între 25-34 de ani față de doar 25% cu vârsta între 65-74 de ani. În contextul „Deceniului digital”, care stabileşte viziunea UE în domeniu, ținta pentru 2030 este ca 80% dintre europenii între 16 şi 74 de ani să aibă cel puţin competenţe digitale elementare, adică să fie capabili să utilizeze un computer/smartphone, internetul, mesageria, poșta electronică sau să facă plăți online.