Pelerinaj impresionant la hramul Agapiei Vechi

Aflată într-o zonă muntoasă, protejată de păduri seculare, unde zgomotul şi forfota civilizaţiei moderne încă nu au ajuns, Schitul Agapia Veche din judeţul Neamţ şi-a aşteptat duminică, 21 iulie, pelerinii doritori să-i cinstească pe Sfinţii Rafail şi Partenie în locul în care aceştia s-au nevoit. Atât frumuseţea şi liniştea locurilor, dar şi procesiunea îmbodobită cu cântări duhovniceşti ce s-a desfăşurat de la Mănăstirea Agapia până la Schitul Agapia Veche, cât şi pacea Sfintei Liturghii săvârşite sau mirosul de tămâie izvorât parcă de peste tot i-au făcut pe credincioşii prezenţi să simtă că Agapia Veche este, într-adevăr, „un loc sfinţit“.

 

Duminică, 21 iulie 2013, în ziua prăznuirii lor, Sfinţii pustnici ai Agapiei, Rafail şi Partenie, au fost cinstiţi în mod cu totul deosebit de obştea monahală de la Schitul Agapia Veche, dar şi de pelerini veniţi din toată Moldova. Încă de la primele ore ale dimineţii, a avut loc o procesiune închinată sfinţilor, care s-a desfăşurat de la Mănăstirea Agapia până la Schitul Agapia Veche. În sunet puternic de toacă şi în miros de tămâie, sutele de credincioşi prezenţi la procesiune s-au rugat sfinţilor prăznuiţi, alături de maicile de la Mănăstirea Agapia, care au purtat în mâini icoane şi prapuri. Pe drumul de munte anevoios, mulţimea de credincioşi a făcut mai multe popasuri, citindu-se de către preoţi condacele şi icoasele Acatistului sfinţilor sărbătoriţi. 

 

La intrarea pe poarta schitului, procesiunea a fost întâmpinată de arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, care, împreună cu ceilalţi preoţi prezenţi, au slujit apoi Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea aşezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost date de obştile monahale de la Mănăstirea Agapia şi de la Schitul Agapia Veche.

Cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei a fost rostit de arhim. Nichifor Horia, care a arătat ce impact are desăvârşirea sfinţilor atât asupra semenilor lor, cât şi asupra mediului înconjurător: „Sufletul celui ce s-a unit cu Dumnezeu şi L-a cunoscut drept pe El este purtător de pace şi de dragoste, virtuţi care se transmit în jurul lui nu doar în timpul vieţuirii sale, ci chiar şi peste ani. Astăzi (duminică, n. r.), fericim pe Cuvioşii Rafail şi Partenie, cei ce au sfinţit pământul acestui schit. Nu ştim multe despre viaţa lor, dar ştim că ei au împărtăşit acestui loc o pace, o simplitate, o linişte şi o statornicie pe care nu ştim să o definim, dar pe care o simţim de fiecare dată când venim aici. Nu e doar pacea unui câmp sau a unei poieni liniştite, pe care o putem simţi şi în drumeţiile noastre, nu e doar pacea maicilor care slujesc aici în post, în rugăciune şi în ascultare, nu e doar simplitatea aşezământului, ci e ceva mai mult decât atât. Ceea ce nu putem defini este pacea pe care Sfinţii Rafail şi Partenie, dar şi mulţi alţi sfinţi neştiuţi din acest loc ne-o transmit nouă, pace care ne cheamă să mărturisim că într-adevăr minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi şi care ne arată că ceea ce căutăm de fapt în această lume este liniştea şi simplitatea sufletului. Cine gândeşte că Sfinţii Rafail şi Partenie s-au retras în aceste locuri de isihie pentru a nu avea grija copiilor, a gospodăriei, a capriciilor celor de aproape şi să admire cele pe care Dumnezeu le-a pus minunat pe pământ greşeşte. Nu prin aceste lucruri s-au desăvârşit sfinţii, ci prin rugăciunile pentru cei adormiţi, pentru cei în boli şi suferinţe, pentru cei deznădăjduiţi. Aşa şi sfinţii prăznuiţi astăzi au purtat suferinţele de tot felul ale semenilor lor în rugăciunile lor, în sufletele lor şi chiar în trupurile lor. Cel ce se roagă cu adevărat, aşa cum au făcut-o Sfinţii Rafail şi Partenie, poartă în sufletul său zbaterea unei lumi întregi, după cum mărturiseşte şi Sfântul Siluan, că «a te ruga pentru ceilalţi este ca şi cum ţi-ai vărsa sângele»“.

 

La finalul cuvântului, părintele exarh a transmis arhiereştile binecuvântări ale Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu ocazia sărbătorii Schitului Agapia Veche, şi a adus mulţumiri monahiei Olimpiada Chiriac, stareţa Mănăstirii Agapia, şi monahiei Fanuria Horătău, egumena Schitului Agapia Veche.

Printre credincioşii prezenţi la sărbătoarea Schitului Agapia Veche s-au aflat pelerini din toată Moldova, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular. „Sunt legată sufleteşte de măicuţele şi locurile de aici. Nici nu am simţit drumul până la schit. Când faci lucrurile cu drag, totul ţi se pare uşor. Pentru prima dată în viaţa mea, azi am îmbrăcat costumul popular. Aşa am simţit că merg la o mare sărbătoare“, ne-a mărturisit Gordăn Maria din Paşcani. La fel, domnul Ioan Iliescu din Bălţăteşti - Neamţ, de profesie profesor, a venit îmbrăcat în costumul popular, împreună cu toată familia. „Această zi este deosebită pentru întreaga zonă de aici, fiind sărbătoare mare la Schitul Agapia Veche. Am venit, ca de fiecare dată în ultimii ani, pentru a participa atât la procesiune, cât şi la Sfânta Liturghie. Am ales costumul popular pentru această zi, atât pentru mine, cât şi pentru soţie şi copil, pentru că Biserica a fost şi este principala păstrătoare de tradiţii, dar şi pentru că eu cred că suntem datori să popularizăm această frumoasă ţinută. O naţiune fără portul popular este o naţiune fără identitate“.

Despre Cuviosul Rafael se spune că s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea, fiind cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre marii sfinţi români, ale cărui sfinte moaşte le-a căutat, spre a le săruta, însuşi Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Despre Sfântul Cuvios Partenie, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, se spune că a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este şi faptul că, după trecerea la cele veşnice (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat şi se spune că multe minuni s-au întâmplat la mormântul său. Aceşti doi mari luminători ai călugărilor întregesc şirul părinţilor din veac ce s-au sfinţit prin mari nevoinţe în „Mănăstirea lui Agapie“ şi în împrejurimile ei.