Pelerinaj la mănăstirile din Arhiepiscopia Timişoarei

Un articol de: Pr. Vasile Pop - 30 Septembrie 2012

Parohia Ţipari, din Protopopiatul Arad, a organizat în această perioadă un pelerinaj la Catedrala mitropolitană din Timişoara şi la trei mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. Acest itinerar duhovnicesc se înscrie în seria pelerinajelor pe care Parohia Ţipari le organizează anual cu credincioşii pe la diferite mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului şi nu numai.

Grupul pelerinilor a fost alcătuit din aproape 70 de credincioşi, însoţiţi de părintele paroh Daniel Dumitru. Primul popas a fost făcut la Catedrala mitropolitană din Timişoara, monument de arhitectură şi spiritualitate ortodoxă românească, emblematic pentru oraşul de pe Bega. Aici credincioşii au avut bucuria participării la Sfânta Liturghie, dublată de cea a închinării la cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş, ocrotitorul Banatului, precum şi la copia icoanei Maicii Domnului "Pantanassa", pictată în Sfântul Munte Athos. Pelerinajul a continuat apoi cu vizitarea Mănăstirii Şag-Timişeni, situată la marginea pădurii ce însoţeşte meandrele râului Timiş, ctitorie a mitropolitului Vasile Lăzărescu al Banatului în anul 1944. Pe lângă biserica veche, pelerinii s-au putut închina aici şi în noua biserică a mănăstirii, târnosită cu câteva săptămâni înainte de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Următorul popas s-a făcut la Mănăstirea "Izvorul Miron" Româneşti, ctitorie a patriarhului Miron Cristea, pe atunci episcop al Caransebeşului. Ca urmare a vizitei canonice făcută în zona Făgetului, în anul 1911, dar şi impresionat de frumuseţea locurilor de la poalele Padeşului, a hotărât ridicarea unei mănăstiri în acest loc. Un an mai târziu se punea piatra fundamentală pentru această mănăstire ce avea să poarte hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Şi aici credincioşii aflaţi în pelerinaj s-au putut închina, ruga şi reculege în biserica mănăstirii, iar frumuseţea cadrului natural i-a impresionat pe toţi şi i-a predispus la o stare de pace şi linişte interioară. Ceasul Vecerniei i-a găsit pe pelerini la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Luncanii de Sus. Aşezată într-un loc de un pitoresc aparte, înconjurată fiind de pădurile ce acoperă Munţii Padeşului, această mănăstire este zidită pe unul din versanţii muntelui străbătut de râul Bega, la 800 m altitudine. Ceea ce i-a impresionat profund pe toţi cei prezenţi au fost biserica şi corpul de chilii, în întregime construite din lemn, precum şi minunata istorie a întemeierii acestei sfinte mănăstiri, în urma descoperirii minunate a semnului Sfintei Cruci într-o bucată de lemn, în ziua de 22 septembrie a anului 2001. "Socotim că acest urcuş spiritual, această călătorie duhovnicească va revigora şi va întări puterile noastre sufleteşti ale tuturor spre o mai aleasă viaţă duhovnicească, iar bucuria, pacea şi liniştea sufletească pe care le-am dobândit ca daruri în urma acestui pelerinaj vor rămâne adânc imprimate în sufletele noastre ale tuturor", a declarat pr. Daniel Dumitru.