Pelerinaje şi slujiri chiriarhale bănăţene
De praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Mănăstirea Feredeu, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Schitului „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“, iar Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cebza.
Încă din ziua de ajun al sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, sute de credincioşi, mai ales din Podgoria Aradului, şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Feredeu din Arhiepiscopia Aradului, Protopopiatul Lipova. În Paraclisul Înălţării Sfintei Cruci s-a oficiat slujba de Priveghere, după care preoţii şi credincioşii au purces la Drumul Crucii, o tradiţie mai nouă la această sfântă mănăstire, cu popasuri la cele 14 cruci aşezate la o anumită distanţă, şi care, prin icoanele aşezate pe acestea, exprimă calvarul Mântuitorului pe drumul spre Golgota. În ziua praznicului, obştea monahală, în frunte cu arhimandritul Ilarion Tăucean, stareţul mănăstirii, soborul preoţilor şi diaconilor slujitori şi mulţimea de pelerini au întâmpinat pe Înaltpreasfinţitul Timotei. Cu acest prilej, chiriarhul a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre însemnătatea acestui praznic. La momentul rânduit, slujba Sfintei Liturghii a fost înfrumuseţată prin hirotonia întru ierodiacon a monahului Macarie (Mihai) Deleu, vieţuitor al Mănăstirii Hodoş-Bodrog. După săvârşirea Sfintei Liturghii, pelerinii au avut ocazia să participe la Taina Sfântului Maslu, nu înainte ca părintele stareţ arhim. Ilarion Tăucean să mulţumească Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, în numele vieţuitorilor mănăstirii şi al soborului preoţilor slujitori, pentru prezenţa în mijlocul pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării.
Praznicul Înălţării Sfintei Cruci în Episcopia Caransebeşului
În ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, au sfinţit troiţa din localitatea Bucova aflată la limita judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, la intrarea în Porţile de Fier ale Transilvaniei. La slujbă au participat autorităţi judeţene şi locale din Caraş-Severin şi Hunedoara, precum şi un număr însemnat de credincioşi. Troiţa de la Bucova, situată pe drumul ce leagă Banatul de Ardeal, a fost ridicată prin contribuţia Composesoratului Bucova şi a Primăriei comunei Băuţar. Cei care s-au implicat în ctitorirea şi înălţarea ei au primit din partea ierarhului cărăşean acte de cinstire, iar credincioşii prezenţi, iconiţe.
Tot cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, numeroşi credincioşi şi credincioase din judeţul Caraş-Severin, precum şi din alte colţuri ale ţării, au fost prezenţi, sâmbătă pe Muntele Mic, la tradiţionalul pelerinaj de la crucea monument. Din cauza vremii nefavorabile, Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica Schitului „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“. Înainte de oficierea slujbei, în acorduri de fanfară, a avut loc ceremonia depunerii de coroane la baza Sfintei Cruci în memoria eroilor bănăţeni care s-au jertfit pentru unitatea şi libertatea poporului român. Momentul emoţionant a fost urmat de defilarea Gărzii de Onoare a Brigăzii 18 Infanterie Banat, prezentă şi anul acesta la fericitul eveniment. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La finalul liturghiei a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru eroii bănăţeni şi pentru ctitorii crucii monument de pe Muntele Mic. Crucea metalică de pe Muntele Mic este unul dintre cele mai reprezentative monumente din Banat.
Înălţarea Sfintei Cruci, prăznuită la manăstirile Cebza şi Partoş din Arhiepiscopia Timişoarei
Cu ocazia praznicului Înălţării Sfintei Cruci, Mănăstirea Cebza din Arhiepiscopia Timişoarei şi-a sărbătorit hramul. Slujbele religioase prilejuite de sărbătorirea hramului au început de vineri seara cu slujba Vecerniei Mari unită cu Litia şi slujba Utreniei. Răspunsurile liturgice, atât la priveghere, cât şi la Sfânta Liturghie arhierească din ziua de 14 septembrie, au fost date de corul de la Mănăstirea Nera, din Episcopia Caransebeşului. În cadrul slujbei Privegherii, un scurt cuvânt de învăţătură a fost rostit de către ieromonahul Teofan Munteanu de la aceeaşi mănăstire, care a vorbit credincioşilor prezenţi despre suferinţa asumată după Dumnezeu şi despre încercările de care avem parte fiecare în viaţă. Programul slujbelor religioase a continuat sâmbătă dimineaţa cu sfinţirea Apei mici şi Taina Sfântului Maslu. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. La sfintele slujbe au participat monahi şi monahii din eparhie, preoţi din Timişoara şi din parohiile învecinate, precum şi numeroşi credincioşi. În cadrul slujbei mulţi credincioşi s-au împărtăşit de Trupul şi Sângele Domnului. Predica sărbătorii a fost rostită de către ieromonahul Serafim Grozăvescu de la Mănăstirea Cebza, care a accentuat însemnătatea Crucii şi asumarea ei.
De asemenea, şi Mănăstirea Partoş din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei şi-a sărbătorit hramurile în aceste zile. Programul slujbelor a debutat în ajunul sărbătorii cu săvârşirea Vecerniei Mari unită cu Litia, cu Taina Sfântului Maslu şi Privegherea de noapte. Sfânta Liturghie de praznicul Înălţării Sfintei Cruci a fost oficiată de arhim. Simeon Stana, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Timişoarei, de ieromonahul Varlaam Almăjanu, stareţul Mănăstirii Partoş, de pr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, şi de alţi preoţi coslujitori inviaţi. La evenimentele religioase au luat parte şi numeroşi credincioşi bănăţeni, tineri dornici să se împărtăşească de bucuria duhovnicească a sărbătorii.